Ellie White, decizie de ultim moment în cazul bebeluşului. Solista este însărcinată în 8 luni

28 aprilie 2015 14:01   Vedete românești
Ultima actualizare:

A intrat pe ultima sută de metri cu sarcina şi încearcă să se organizeze cât mai bine. Ellie White (30 de ani) va aduce pe lume o fetiţă la începutul lunii iunie, însă până la marele eveniment din familia ei, cântăreaţa are de rezolvat o problemă administrativă.

Solista, originară din Buzău, face drumuri în aceste zile la Serviciul Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Otopeni. Bruneta le-a mărturisit apropiaţilor că intenţionează să-şi schimbe pe cartea de identitate localitatea de domiciliu. "Gata, ne facem şi noi buletin de Bucureşti!", a anunţat bruneta pe reţeaua de socializare, decizia ei venind într-un moment în care mai are doar câteva săptămâni până i se va naşte cel de-al doilea copil.   

Ellie White, logodnicul ei Doru Tincă şi băieţelul lor Mihăiţă locuiesc într-o vilă cochetă din Paradisul Verde, Corbeanca, pe care anul trecut în primăvară o amenajau. Locuinţa este estimată la 150.000 de euro şi a fost un dar pe care solista l-a primit de Ziua Îndrăgostiţilor de la Doru Tincă. 

Mai multe