Ellie White, două vacanţe diferite în Dubai
Din momentul în care apar pe lume copiii, vacanţele sunt diferite. Adio cluburi, terase, culcat la ore târzii şi răsfăţ la plajă. Tot programul se face în funcţie de cei mici. Ellie White, mamă a doi copii de 6 şi 3 ani, cunoaşte mult prea bine situaţia care nu-i displace vreo clipă, însă are grijă ca măcar o dată pe an să fugă într-o escapadă romantică doar cu partenerul de viaţă.
La începutul lui februarie, Ellie White cu Doru Tincă şi copiii lor au fost pentru prima dată în Dubai. Au ales un hotel dedicat familiilor, s-au distrat doar la parcuri acvatice, la LegoLand, Global Village (un alt parc de distracţie uriaş) şi la alte locuri de joacă. Le-a plăcut mult oraşul şi mai rămăseseră atât de multe de văzut, încât artista a recunoscut că ar vrea să-l revadă în formulă de doi.
Nici nu ştia că avea să revină atât de repede acolo. Practic, după doar câteva săptămâni. Partenerul ei de viaţă, Doru tincă, i-a făcut o surpriză de ziua ei şi a rezervat cazare şi bilete de avion. „A doua oară am plecat pe 27 februarie, astfel că ziua mea (n.r. 28 februarie) am petrecut-o în Dubai. Toată ziua aceea ne-am plimbat prin oraş, am mâncat tort, iar seara am ieşit la cină cu nişte prieteni care stau acolo, apoi la un concert în club. Ne-am distrat până la 5 dimineaţa, de ani buni nu am mai stat atât într-un club”, povesteşte Ellie White.
În această a doua vacanţă au profitat şi au mers mult pe jos, au vizitat clădiri, grădini, au lenevit la terase, s-au bucurat de luminile oraşului pe timp de noapte, au fost la shopping - lucrurile care nu se pot face cu doi copii mici. „A fost o vacanta super cool şi relaxanta din punct de vedere psihic, căci fizic ne-am întors rupţi de oboseală. Noi acasă nu avem bonă, suntem non stop cu cei mici şi cred că cel mai mult ne lipsea timpul nostru împreună. Acum nu am făcut ceva în mod deosebit, doar stat unul cu altul, mers pe stradă de mână fără să ţipăm la copii să nu fugă, luat masa în linişte fără să ne rugăm de cineva să mănânce frumos, culcat şi trezit la ce oră vrem noi… sunt lucruri simple pe care le iei de bune atunci când nu ai copii, dar de care îţi e dor atunci când ai. Ne-am relaxat şi am vizitat. Cred că de asta aveam nevoie cel mai mult”, povesteşte artista.