Emilia Bubulac și soțul ei vor fi îngropați împreună. Când are loc înmormântarea

29 iulie 2017 15:38   Vedete românești
Ultima actualizare:

Dumnezeu i-a unit, Dumnezeu i-a luat la el, pe amândoi deodată. Soții Bubulac, ea - solistă de muzică populară, el – un eminent profesor, au murit la nici 24 de ore distanță și vor fi îngropați în aceeași zi, în cimitirul din comuna Măgurele.

O iubire încununată cu peste 4 decenii de căsnicie, trei copii realizați, profesii care le-au adus împlinirea și în carieră. Așa i-am putea descrie, pe scurt, pe soții Emilia și Basarab Bubulac, care au șocat și au emoționat recent cu felul în care și-au găsit sfârșitul. Solista de muzică populară, originară din Gorj, a murit vineri, la 68 de ani, la o zi distanță după soțul ei, pe care l-a găsit decedat în casă, în urma unui infarct. Șocul a fost prea mare pentru inima ei, artista fiind oricum suferindă și pe tratament. A făcut stop cardio-respirator, medicii chemați la fața locului au stabilizat-o, însă s-a stins vineri, la 4.00 dimineața, la Spitalul Municipal. Soțul ei murise joi, cu o zi înainte, în jurul orei 9.00.

Nepoata Emiliei Bubulac, îndrăgita solistă Lucia Bubulac (n.r. fosta soție a lui Cătălin Crișan), ne-a oferit sâmbătă detalii emoționante, dar și utile pentru cei care doresc să-i conducă pe ultimul drum pe soții Bubulac. “Înmormântarea va avea loc marți, la ora 11.00, la cimitirul <Pace Vouă>, din comuna Măgurele, județul Ilfov (strada Atomiștilor, nr 38-40). Cei care nu au alternativă, pot ajunge acolo cu autobuzele 427, 453, 455. Trupurile neînsuflețite vor fi depuse de mâine după-amiază (n.r.duminica) la capela acelui cimitir. Vă mulțumim tuturor pentru gândurile bune”, ne-a spus Lucia, care a dezmințit zvonul că Emilia Bubulac și-ar fi îngropat tatăl săptămâna trecută. “Nu, nu a murit tatăl ei. Emilia și Basarab aveau trei copii, Cantemir, Ela și Mircea, toți trei ai lor, nici unul înfiat, așa cum s-a spus la televizor”.

Click! spune

Emilia Bubulac s-a născut în comuna Peştişani, sat Boroşteni, judeţul Gorj. A fost mentorul Ansamblului Cânt şi Joc de la Peştişani, dar a fost şi producător al mai multor emisiuni la Etno TV şi Favorit TV

Mai multe