Emilian Oprea din serialul "Vlad", rebel din adolescență: a pozat nud și avea plete de rocker. Imagini incendiare
Unul dintre actorii momentului, poate cel mai îndrăgit de fanii serialului "Vlad", de la Pro TV, e Emilian Oprea, interpretul lui Leonard Cazacu. Puțini știu că înainte de a fi actorul bine cotat de azi, Emilian Oprea a fost un tânăr rebel, cu plete și mustăcioară, care avea veleități de manechin. Click! îți arată poze nemaivăzute, din adolescența lui Emilian Oprea!
Emilian Oprea a împlinit 43 de ani pe 29 octombrie și se poate considera un om împlinit, căci s-a însurat, după o relație de opt ani, cu femeia care i-a dăruit doi copii, iar proiectele din zona actoriei au curs pe bandă rulantă.
Emilian Oprea s-a născut la Bârlad, acolo unde a și urmat școala primară și gimnazială, apoi a studiat la Liceul Silvic din Câmpulung Moldovenesc. Universitatea de Arte George Enescu, respectiv Facultatea de Teatru, a urmat-o la Iași, în perioada 1997-2001, unde a fost coleg cu Marius Manole, cu care acum e coleg în "Vlad".
"Mi-a plăcut întodeauna silvicultura. Deși eram foarte mici, eu si prietenii mei ne doream să facem o revoluție în Ministerul Mediului, chiar așa la modul naiv și idealist. După ce mi-am dat seama că planurile mele în silvicultură nu erau ușor de realizat, am avut doi ani în care nu am știut spre ce să mă îndrept. Prima dată am avut un gând să merg la Facultatea de Istorie, apoi la cea de Litere. Dintr-o întâmplare am văzut Facultatea de Teatru din Iași, secția Actorie și.. m-am dus acolo", a povestit actorul.
Emilian Oprea a fost rebel de mic. A plecat de la 14 ani de acasă și s-a dus în Câmpulung Moldovenesc ca să facă Liceul Silvic. "Mi-au plăcut şi îmi plac natura, pădurea. Şi m-am dus acolo, spre disperarea alor mei. Eram foarte mic de înălţime și slab. Am stat 4 ani acolo, am făcut liceul, am fost cu nişte oameni faini, dar m-am prins că este o mare mafie în acest domeniu. Apoi nu am mai ştiut ce să fac în continuarea liceului. Nici nu le aveam cu matematica, ori ca să intri la Facultatea de Silvicultură trebuia să fii «bullet proof» la matematică. Bine, oricum nu mai voiam la silvicultură. Diriginta noastră ne-a dat nişte pliante cu facultăţile din ţară. Eram disperat, nu ştiam unde să dau, taică-miu mă tot presa să mă hotărăsc".
"Îmi amintesc că am stat într-o noapte şi m-am uitat pe pliante, îmi era dor de casă, voiam să merg la Iaşi ca să fiu mai aproape de Bârlad, de casă. Am vrut să dau la Istorie, apoi m-am răzgândit, după aceea la Litere, dar mi-am spus că sunt multe fete, ceea ce era bine (râde), dar să fiu singurul din grupă nu prea era distractiv. Am văzut, în final, Universitatea de Arte, Facultatea de Teatru, Secţia de Actorie şi am zis că dau la Teatru. Nu am mai dat anul acela, căci era prea târziu, evident, şi nu am avut timp să mă pregătesc. Nici nu ştiam ce era aceea o improvizaţie, eu improvizaţie mai făceam în liceu când fabricam câte un reşou dintr-o bucată de BCA, aia era improvizaţie (râde). Am dat următorul an, m-a pregătit doamna Anda Cacevschi o actriţă din Bârlad şi am intrat primul la băieţi", a povestit Emilian într-un interviu pentru blogui Ilenei Andrei.
E un dur la TV, dar un mielușel în viața reală
Actor și la Teatrul ”Maria Filotti” din Brăila, Emilian Oprea este obișnuit cu rolurile de dur, chiar dacă în viața reală este un familist convins și un bărbat bun de pus la rană. „Cei de la castinguri mă văd în roluri de băiat rău, deşi sunt familist. Se inspiră probabil de la un rol la altul. Poate e şi din cauza tatuajelor. Am în total 12 tatuaje. Primul l-am făcut după ce mi-am dat licenţa. Îl aveam profesor la Iași pe Florin Mircea, care nu era de acord cu tatuajele. Mă ascundeam apoi când ne întâlneam, pentru că îl prețuiesc și îl respect foarte tare, dar nu l-am ascultat”, ne-a declarat actorul.
Citește și:
Cum arată soţiile şi iubitele celor mai sexy actori din serialul "Vlad"