Emoţionant! Cadoul pe care fiica lui Mihai Onilă l-a dăruit părinţilor înainte să moară!
De ieri (24 noiembrie), o veste tristă, venită din străinătate, a şocat pe toată lumea. Mihai Onilă, fostul solist din trupa AXXA, destrămată în 2004, şi-a pierdut unicul copil. În noaptea de miercuri spre joi, 23 noiembrie, fetița lui de doar 10 ani, Ioana Emily Hope, a decedat în urma unei afecţiuni fără leac, tumoare pe creier. Mihai, soția lui și fiica lor s-au mutat de ceva vreme în Belgia, acolo unde s-a și întâmplat nenorocirea. Este greu de descris durerea celor doi părinţi, mai ales că boala a venit pe neaşteptate, iar medicii le-au spus, fără menajamente, că nu pot face nimic ca să le salveze copila. De la descoperirea tumorii, doctorii i-au mai dat Ioanei doar şase luni de trăit.
Micuţa era extrem de silitoare, cuminte, iar Dumnezeu o înzestrase şi cu talente artistice. Picta superb, iar cu trei săptămâni înainte de a muri a fos la un centru de actrivităţi şi a pictat un scaunel, cu numele ei, pe care l-a dăruit părinţilor. Piesa de mobilier stă la loc de cinste acasă, iar părinţii, cu sufletul sfâşiat de durere, privesc neputincioşi ultimul lucru pe care l-au primit de la copila lor.
A refuzat să-i facă radioterapie şi chimioterapie
Deşi răvăşit, Mihai a găsit puterea să ne povestească despre tragedia care i-a lovuit familia. ''În 26 mai, am observat la locul de joacă din curtea şcolii, înainte să o ia maică-sa de acolo, că e ceva ciudat cu mâna şi puciorul ei stâng. Piciorul era puţin şontâc (n.r. şchiopăta), iar degetele de la mâna stângă erau strânse. La spital au pus-o la RMN şi au internat-o. A doua zi când m-am văzut cu doctorul mi-a zis direct: Fata ta în maxim 6 luni, la forma de cancer din centrul creierului pe care l-am descoperit, moare'', a dezvăluit Mihai Onilă. Deşi cadrele medicale i-au recomandat ca fata să facă chimioterapie, fostul artist a refuzat: "Ne-au prezentat chimioterapie şi radioterapie, pe care le-am refuzat, nu o ajutau cu nimic. Am ţinut-o acasă, până miercuri noapte, la ora 3, când a respirat din ce în ce mai greu. Am chemat Salvarea, în 4 minute a ajuns la noi. Au resuscitat-o, au luat-o la spital, însă orice efort al lor a fost zadarnic''.