Emoţionant! Mario, fiul lui Mutu, în braţe cu frăţiorul vitreg

17 august 2017 16:02   Vedete românești
Ultima actualizare:

Adrian Mutu a reuşit să-şi ţină uniţi cei patru copii, făcuţi cu trei femei. Recent, mezinul Tiago l-a cunoscut pe fratele mai mare, Mario, care s-a transformat într-un adolescent chipeş şi carismatic.

Mario, băiatul lui Adrian Mutu din căsnicia cu Alexandra Mutu, a postat pe contul său de Instagram o fotografie în care îşi ţine în braţe frăţiorul de doar câteva luni.

Puştiul a crescut frumos şi pare că a rămas apropiat de tatăl său pe care-l vizitează. De pe contul său de Instagram reiese că băiatul este pasionat de baschet şi e fan înfocat al lui Michael Jordan.

La poza urcată pe site-ul de socializare, puştiul în vârstă de 15 ani a scris „brotherconnection” (n.red conexiune între fraţi). Poza a fost apreciată de aproape 800 de internauţi.

Se pare că Mario se înţelege bine şi cu actuala soţie a Briliantului, Sandra Mutu, care a postat câteva inimioare la fotografia cu pricina.

Adrian Mutu are patru copii cu trei femei. Mario este rodul iubirii dintre fotbalist şi frumoasa Alexandra Dinu. El mai are doua fetiţe, Adriana şi Maya Vega, din căsătoria cu Consuelo Matos. Sandra, actuala soţie a Briliantului, l-a făcut pentru a patra oară tătic la sfârşitul lunii aprilie.

Mai multe