Enceanu şi Mâţu Stoian au făcut pace ca să cânte la nunţi

19 iunie 2014 20:58   Vedete românești
Ultima actualizare:

La un an şi jumătate de la cearta pe care a avut-o cu Petrică Mâţu Stoian (53 de ani) şi totodată la un an de la împăcarea lor, Constantin Enceanu (50 de ani) vorbeşte despre problemele pe care le-a avut cu colegul său.

 Despre cei doi s-a spus că s-ar fi certat de la bani. Enceanu are, însă, o altă teorie. Interpretul de muzică populară susţine că neînţelegerile dintre ei s-au ivit din pricina unui impresar.

„Eu nu m-am certat niciodată cu Petre, cu impresarul lui m-am certat. Noi cântăm împreună peste tot, chiar şi la nunţi.  Am avut o perioadă în care nu ne-am potrivit la program”, ne-a declarat Enceanu. Surse apropiate celor doi spun, totuşi, că împăcarea lor are un alt motiv: acela că împreună fac mai mulţi bani la nunţi, între 2.500 şi 4.000 €, decât atunci când cântă separat, doar 1.000 de euro.

Mai multe