Exatlon România și-a desemnat primii doi finaliști! Ambele echipe au reprezentanți în marea finală
La Exatlon România din Republica Dominicană a avut loc prima rundă a semifinalei, la finalul căreia am aflat cine sunt primii doi concurenți care merg direct în marea finală, difuzată duminică, 2 inie. Ion Surdu de la echipa Faimoșilor și Nicoleta Luncă de la echipa Războinicilor sunt cei doi finaliști care vor lupta pentru marele premiu.
Ion Surdu a fost într-o formă de zile mari, acesta pierzând în timpul duelurilor cu ceilalți băieți doar un singur meci, în timp ce Nicoleta Lunca a reușit din nou performanță să nu piardă niciun punct, atleta traversând o perioada extrem de bună chiar înainte de marea finală.
"Sincer, mai ales în primele zile, mă gândeam, dar nu mă vedeam în marea finală. Când am ajuns la individuale, mai ales că procentajele mă avantajau, am început să o iau pas cu pas și uite că am reușit să ajung unde mi-am propus. Cu siguranță toți care am venit aici am avut un scop. Eu, momentan, mi l-am atins, dar nu pe tot, mai am un pic de lucru.
Mă bucur că sunt primul dintre băieți care a ajuns în finală, cu toate că la început traseul mi-a dat puține bătăi de cap, cred că oriunde se putea să alunec, am alunecat. Dar cu toate astea am ajuns la final, finalul chiar îmi place, am mai avut asemenea finaluri în timpul Exatlonului și l-am prins destul de bine. Pot să spun că m-a avantajat și că am intrat cu Nicoleta la stafeta la acest final, nu știu, și-a spus și experiență cuvântul, și partea de cardio când am intrat în ultimele două meciuri cu Giubi (n.r. Andrei Botoaca), cu toate că asta este unul dintre traseele lui preferate. Să nu se supere, dar mă bucur că l-am bătut. Vă urez bafta băieți, cel mai bun să câștige și vă aștept în marea finală!" a declarat Ion Surdu.
Războinica Nicoleta Luncă este prima fată care și-a asigurat un loc în finală la feminin după o evoluție de zile mari în prima rundă a semifinalei.
"O zi foarte bună pentru mine, chiar la un moment dat m-am așezat pe banca la final și am spus că nu îmi vine să cred că am ajuns în finală. Sunt mândră de mine și voi lupta până la capăt. Nu m-am gândit că voi ajunge aici, de prima dată de când am intrat pe trasee am zis că mai mult de o săptămâna nu voi rezistă aici, pentru că eu m-am lăsat de sport în urmă cu 4 ani, chiar nu am mai alergat. Dar se pare că mi-am intrat foarte repede în ritm", a declarat Nicoleta Lunca la finalul meciului.
Pentru a se decide cine sunt ceilalți 2 finaliști, sâmbătă, cu o zi înainte de marea finală, va avea loc a două rundă a semifinalei, în care se vor confruntă la băieți Andrei Botoaca și Gabi Nedelcu, iar la fete Cătălina Șeicaru și Andreea Arsine. După ce se vor află câștigătorii acestor două dueluri, vom avea tabloul marii finale complet, iar atleții Exatlon vor lupta cu toată puterea și determinarea pentru a ridică trofeul mult râvnit.