EXCLUSIV 7 anestezii generale într-un an! O vedetă de la noi e speriată de moarte: "Oare mă mai trezesc?"

8 decembrie 2014 15:52   Vedete românești
Ultima actualizare:

Dorinţa de a deveni mamă o face să-şi învingă orice teamă! Roxana Marinescu a făcut într-un an două intervenţii de desfundare a trompelor şi patru tratamente de fertilizare in vitro, toate sub anestezie generală, fără niciun rezultat însă. Peste două zile bruneta se pregăteşte din nou să intre în sala de operaţie şi încearcă să-şi facă curaj.

Roxana Marinescu e cu moralul la pământ. Fotomodelul are mari emoţii pentru următoarea operaţie la care va fi supusă curând. Bruneta şi soţul ei, medicul estetician Victor Schwartz,vor pleca miercuri în Grecia, unde fotomodelul va face a treia operaţie de desfundare a trompelor, aceasta fiind a şaptea intervenţie sub anestezie generală într-un singur an.

"Sunt foarte speriată. Niciodată parcă nu mi-a fost mai teamă ca acum. Am rămas cu sechele. Când aveam 18 ani mi-am scos apendicele. Am făcut şoc anafilactic pe masa de operaţie. Medicii au crezut că mă pierd. Ulterior am aflat că sunt alergică la iod. Acum mi-e teamă să nu păţesc la fel. Când eram adolescentă am făcut operaţia sub anestezie locală, dar acum voi fi anesteziată complet. Oare mă mai trezesc? Voi sta în operaţie patru ore. Şi asta mă sperie. Până acum mai mult de două ore nu am stat sub anestezie generală. Mă linişteşte faptul că medicii îmi vor face trei mici incizii şi mă voi recupera în scurt timp", ne-a mărturisit speriată Roxana Marinescu. 

Bruneta încearcă din toamna anului trecut să rămână însărcinată. Atunci a făcut prima intervenţie laparoscopică la nivelul trompelor uterine. După intervenţie, Roxana a ales o altă clinică pentru două fertilizări in vitro succesive. În această vară, bruneta s-a internat din nou. S-a operat a doua oară şi a făcut alte două fertilizări in vitro. Niciuna din păcate pentru ea nu s-a finalizat cu succes.

"Am găsit cea mai bună clinică unde au rată de reuşită de 60% faţă de 30 cum este în alte părţi. Medicul care mă operează este expert laparoscopie de treizeci de ani. Am mari speranţe, mai ales că aş putea concepe copilul pe cale naturală. Trebuie doar să-mi fac curaj să intru în sală. Sper să nu fac vreun atac de panică", a completat Roxana Marinescu.

Bruneta a trecut pe la salonul de masaj înainte de operaţie. Şi asta pentru că după intervenţie medicii i-au pus în vedere să nu facă sport trei luni şi nici sex două-trei săptămâni de la intervenţie.

Mai multe