EXCLUSIV Adrian Mutu: "Sandra este însărcinată în 4 săptămâni"
Tată pentru a patra oară! Sandra este însărcinată în patru săptămâni, cu primul ei copil, care va veni pe lume în primăvara anului viitor. Adrian Mutu a confirmat vestea, în exclusivitate pentru Click!
”Da, acum vă pot confirma. Sandra este însărcinată în patru săptămâni şi suntem foarte fericiţi. Tocmai am fost într-o vacanţă de câteva zile în Italia, la Firenze, de unde ne-am întors zilele acestea. Acum pot să spun că suntem liniştiţi”, a declarat ieri, pentru Click!, Adrian Mutu (37 de ani). Fostul fotbalist vine cu confirmarea sarcinii soţiei sale, Sandra (22 de ani), după ce au fost la medici, zilele trecute, pentru fi siguri că vine ”barza” aşa cum reieşea din cele două teste pe care le-a făcut bruneta. Sandra urmează să nască în primăvara anului viitor, Mutu sperând ca cel de-al patrulea moştenitor al său să fie băiat, exact aşa cum îşi doreşte şi tânăra lui parteneră. Până atunci, Adrian şi Sandra petrec cât de mult timp cu Mario (14 ani), primul fiul pe care Mutu îl are cu Alexandra Dinu, dar şi cu cele două superbe fetiţe - Maya Vega (7ani) şi Adriana Lea (9 ani) - pe care acesta le are cu ultima soţie, dominicanca Consuelo Matos. Sarcina Sandrei nu este singura veste bună pentru fostul fotbalist. ”Briliantul” a fost admis la cursurile pentru licenţa B de antrenor, care vor începe în această lună. Examenul a avut loc luni, la sediul FRF, concurenţa fiind destul de mare, având în vedere că pentru cele 45 de locuri disponibile au fost prezenţi 91 de candidaţi din cei 93 acceptaţi în urma analizării dosarelor.