EXCLUSIV «Am cântat cu sângele şiroind pe beţele de tobă». Toboșarul Ovidiu Lipan Țăndărică s-a accidentat grav la mână

10 decembrie 2014 20:35   Vedete românești
Ultima actualizare:

Ovidiu Lipan Ţăndărică (61 de ani) a fost invitat luni, la Teatrul Național, să susțină un recital, împreună cu orchestra lui, în cadrul Galei ”Stele Românești”.

Numai că, în plină efervescență, un băț de tobă s-a rupt, iar așchia a străpuns mâna artistului. Ca un adevărat profesionist, Țăndărică nu a întrerupt însă concertul: ”În timp ce băteam cu forţă în tobe, unul dintre beţe s-a rupt şi mi-a pătruns palma dreaptă. Sângele a început să mi se prelingă de pe degete, direct pe beţe şi apoi pe baterie, însă nu m-am oprit. Colegii au fost şocaţi de imagine. Nu am simţit durerea, eram cuprins de adrenalină. Sângele îmi curgea pe mână iar colegii se uitau la mine. Am zis că poate-mi trece, aşa că la medic m-am dus abia a doua zi”.

Medicii nu i-au dat însă vești prea bune: ”Am un nerv atins și nu pot face nimic deocamdată. Trebuie să stau liniştit câteva zile. Mâna mea este pansată şi voi putea să-mi reiau activitatea la finalul săptămânii viitoare. Am pierdut vreo 3 concerte ”, a declarat Ovidiu Lipan Ţăndărică, pentru Click!  La fiecare două piese, artistul este nevoit să schimbe beţele, pentru că sunt făcute dintr-un lemn destul de fragil şi se rup repede. „În doar câteva zile, folosesc zece perechi de beţe.  Eu le comand de la Reghin, au şi semnătura mea”, ne-a mai declarat el.

Mai multe