EXCLUSIV Andreea Bănică, pe masa de operaţie! Cântăreaţa şi-a făcut o intervenţie care nu mai suporta amânare
O intervenţie nereuşită cu laserul a trimis-o direct la cuţit! Andreea Bănică s-a operat luni la o clinică privată, speriată de o aluniţa care îi dădea se pare multe bătai de cap. Artista a apelat la un chirurg pentru a îndepărta semnul din naştere care luase din nou proporţii îngrijorătoare.
Între concerte, familie şi evenimente mondene, Andreea Bănică şi-a găsit timp pentru a se ocupa de o problemă mai veche. Deranjată de aluniţa dintre sâni, pe care a încercat să o îndepărteze în urmă cu jumătate de an, cu ajutorul laserului, artista a consultat o serie de medici. Speriată, că semnul din naştere i-ar putea aduce adevărate neplăceri, pentru că tot avea dificultăţi atunci când îşi punea lenjeria intimă, cântăreaţa a acceptat să se opereze, iar acum se recuperează într-o scurtă vacanţă la Eforie Nord.
"Îmi controlez aluniţele periodic. De aici şi vizitele mele dese la cabinetele medicilor esteticieni. Acum a fost vorba despre o aluniţă pe care am crezut că pot să o scot cu laserul. Din păcate, acolo a rămas o părticică din ea, iar nevul a reapărut. Am consultat trei medici. Am fost la doi esteticieni-dermatologi şi la un medic chirurg. Acesta din urmă mi-a spus că după intervenţia cu laserul, aluniţa nu arată deloc bine şi mi-a recomandat să mă operez. A fost o intervenţie cu anestezie locală, am văzut cam tot ce s-a întâmplat acolo. Mi-a fost teamă să nu păţesc altele. Nu mai suporta amânare. Eu am mai multe astfel de semne pe tot corpul, pe care o să încep treptat să le scot. Acum nu este nici cel mai bun moment, fiind foarte cald, dar din toamnă îmi voi programa o altă intervenţie. Este o aluniţă pe care o am în creştetul capului", ne-a povestit cântăreaţa.
După operaţie, Andreea Bănică a primit restricţii din partea medicului. Artista nu are voie să stea la plajă şi nici să intre în contact cu apa. Deşi nu se poate bucura pe deplin de mare, ea a ales totuşi să se recupereze la vila ei din Eforie Nord, acolo unde se află într-o scurtă vacanţă cu fiica sa, Sophia, în vârstă de cinci ani.