EXCLUSIV Anghel Damian și Lia Bugnar sunt împreună de șapte ani: «Ne-am îndrăgostit pe scenă»

10 mai 2020 19:23   Vedete românești
Ultima actualizare:

Frumuşelul Anghel Damian (28 de ani) o iubeşte cu patimă, de mai bine de şapte ani, pe Lia Bugnar (51 de ani), fostă concurentă la ”Asia Express” (Antena 1). Au în comun pasiunea pentru lumea artistică, ambii fiind scenarişti şi actori. El susţine că diferenţa de vârstă dintre ei nu este foarte importantă, deşi este considerată de apropiaţi drept o mare ”picanterie”.

  • Click!: Serialul “Vlad” ţi-a adus notorietatea, deşi ai jucat în multe filme. Care e secretul?

Anghel Damian: Când vorbim de zona de ficţiune pentru televiziunile comerciale din România, un proiect de anvergura lui “Vlad” nu se întâmplă prea des. Am putea spune că (aproape că) nu s-a mai întâmplat până acum. Pornind de la această premisă de investiţie mare, mai adaugi câteva ingrediente precum: povestea, un „Contele de Monte Cristo”, adus în modernitate, genul de poveste universală care a constituit întotdeauna o fascinaţie pentru publicul autohton, distributia de excepţie şi echipa creativă (regie, producţie, montaj).

  • Cum ţi s-a schimbat viaţa? Vecinii te privesc altfel?

Evident că notorietatea a crescut, mi se întâmplă să mă recunoască lumea la cumpărături sau pe stradă şi asta mă flatează, îmi oferă mici momente de satisfacţie. Cât despre vecini, eu cred că mă privesc la fel, mai ales că interacţionez cu ei şi din postura de preşedinte de bloc şi atunci “privirile” sunt mai intense.

  • Tu şi Lia sunteţi colegi de scenă şi de viaţă. Cum v-aţi cunoscut?

Ne-am cunoscut pe platourile de filmare acum ceva timp şi ne-am îndrăgostit pe scenă. Dacă o priveşti din perspectiva asta, e aproape o poveste clişeu între actori. Aici vine partea amuzantă: suntem de mult timp împreună, cred că sunt deja 7 ani, doar că am intrat în atenţia presei recent, odată cu expunerea noastră publică în proiecte de televiziune. Lumea o vede ca pe ceva nou, o nouă picanterie din showbiz, pentru noi în schimb e ceva cât se poate de firesc. Şi, evident, locuim împreună.

  • Cum ai rezistat cât Lia a fost plecată la “Asia Express”?

Orice despărţire (în sens fizic) de câteva săptămâni ridică nişte probleme atât de ordin practic, cât şi de ordin emoţional. Totuşi, având în vedere că în toată perioada în care a lipsit am fost ocupat cu scrisul pentru “Vlad”, timpul a trecut destul de repede.

  • Ce pasiuni comune aveţi?

Ne-am modelat pasiunile unul după celălalt. Prin urmare, ceea ce îmi plăcea mie înainte, acum îi place şi ei şi invers. Dar, ca să îţi fac un mic rezumat: ne place să ne uităm la filme şi la seriale, ne plac animalele, să citim, să facem sport, să mâncăm sănătos (pe cât e posibil) şi gustos, deci, ca tot omul, lucruri simple de-ale vieţii.

  • Ai mai scris pentru scenariul serialului “Vlad”?

Am scris şi scriu în continuare. Fac tot ce stă în puterea mea ca, imediat după această perioadă tulbure, serialul ”Vlad” să reintre în casele oamenilor cu poveşti care să facă din statul acasă şi uitatul la televizor o acţiune voluntară, de mare plăcere.

  • Cu noii veniți în "Vlad" ce relații ai? Cu Adrian Titienii, Tudor Chirilă și Raluca Aprodu ești coleg la teatru. Ai mai jucat împreună cu ei?

În primul rând, Adrian Titieni mi-a fost profesor și mentor și cred că asta spune tot. A fost o mare bucurie să pot scrie pentru el și să colaborăm și la acest nivel. Cu Tudor Chirilă sunt coleg la Teatrul de Comedie, unde suntem amândoi angajați. Ba mai mult, cu el am debutat prima oară pe o scenă profesionistă în spectacolul Tartuffe (2013), de la Teatrul de Comedie. Iar Raluca Aprodu a fost colega mea de școală și chiar „soția mea” într-un spectacol la Teatrul Metropolis și este o bună prietenă. Deci, deși sunt nou-veniți, sunt în “familia mea” de foarte multă vreme.

  • Tu ca și scenarist, când nu ai de filmat scene în care personajul tău nu apare, trebuie să fii la cadru?

Nu e deloc o obligație, munca scenaristului se termină pe coala de hârtie și e o regulă nescrisă că la filmări, la cadru, regizorul e suveranul. De cele mai multe ori, un scenarist pe platou mai mult stresează actorul decât îl ajută. Însă, având în vedere relația absolut specială pe care o am cu Jesus, cu ceilalți regizori și cu actorii din distribuție, de fiecare dată când nu am de scris, vin pe platouri și stau la cadru, încerc să ajut, pe de-o parte și să mă inspir de la ei, pe de alta.

  • La final crezi că poți da ceva din casă? Un mic secret din “Vlad"?

Dau din casă și le spun telespectatorilor “Vlad” că în afară de cei trei actori amintiți mai sus, o să mai existe un personaj nou în serial, un personaj care va arunca în aer intriga noastră și va pune în pericol identitatea lui Vlad.

Mai multe