Exclusiv! Bianca și Victor s-au despărțit, iată motivul! “Nu mai locuiesc împreună de mult timp”
Bianca Drăgușanu și Victor Slav s-au despărțit. Aceasta e vestea-șoc a începutului de vară, iar Click! îți spune toate dedesubturile poveștii de amor care a avut toate ingredientele posibile: pasiune, căsătorie, divorț, împăcare, botez și iată, din nou, despărțire.
Bianca Drăgușanu (36 de ani) și Victor Slav (38 de ani) s-au despărțit din nou, la 4 ani și 4 luni de la divorț. Pe 10 martie 2014 ieșeau de mână de la notar, unde au ajuns de comun acord, după ce în septembrie 2013 făcuseră o nuntă ca în povești. Între timp, în vieților lor s-au întâmplat multe lucruri frumoase însă, chiar și așa, iată că despărțirea a fost inevitabilă. Vestea a apărut duminică, 17 iunie, și în timp ce toată lumea se întreabă “de ce?”, Click! a aflat adevăratul motiv al despărțirii.
„Bianca și Victor s-au despărțit și nu mai locuiesc împreună de mai mult timp. Stau în apartamente separate, iar de șase luni nu mai funcționează pe același fus orar! El termină la 3.00 noaptea (n.r. prezintă emisiunea “Wowbiz”, la Kanal D) și doarme pana la 11.00 a doua zi, iar ea la ora 10.30 iese din casă. Bianca nu are doar emisiunea «Te vreau lângă mine», ca sa zici ca după ce iese din emisie se văd la masă, ea are și atelierul de croitorie, și cinci contracte de imagine, așa că ajungeau să nu se mai vadă aproape deloc, iar comunicarea să fie din ce în ce mai proastă. Ea zicea ceva, el înțelegea altceva. Despărțirea nu e nici o drama din punctul ei de vedere, au un copil împreună, este adevărat, dar nu este primul cuplu care se desparte. Amândoi sunt tineri, frumoși, cunoscuți și ar putea oricând să înceapă o altă relație, în care să fie fericiți”, au povestit, pentru Click!, surse bine informate din anturajul blondinei de la Kanal D.
De altfel, luna trecută, la petrecerea revistei Viva, Bianca Drăgușanu ne-a confirmat că timpul se scurge diferit pentru ea și Victor. “Nu ne-am văzut de vreo două zile, asta e. Suntem doi oameni maturi și ne înțelegem în privința programului. Lasă, că e mai bine așa, să ni se facă dor unul de celălalt. Eu mă împart între emisiune, contracte de imagine, atelier, îmi place ceea ce fac și nu mi se pare greu. Vacanță cred că o să-mi iau pe la 40 de ani. Până atunci muncim cu drag și spor”, ne-a declarat Bianca. Vedeta trage din greu și pentru fiica ei, Sofia, așa că nici un contract de imagine pe care-l are nu este „pe ochi frumoşi” sau pe barter. “Totul e plătit, eu nu fac barter, copilul meu nu trăiește pe fire de păr. Cred că puține persoane din România procedează ca mine. Eu dacă nu sunt plătită, nu promovez nimic gratis”, ne-a mai spus Bianca.
Bianca și Victor s-au despărțit. Acum sunt colegi doar la Kanal D
Iată că ceea ce și-au dorit amândoi foarte mult, și anume cariere în televiziune, le-a fost fatal. Bianca Drăguşanu s-a angajat la Kanal D în septembrie 2017, când i-a luat locul Gabrielei Cristea, la „Te vreau lângă mine” și, pentru că s-a descurcat admirabil, șefii turci au decis să o lase titulară. Victor Slav s-a angajat la postul turcesc în iunie 2017, după ce Mădălin Ionescu a anunțat că se retrage de la emisiunea “Wowbiz”, pe care o prezenta alături de Andreea Mantea. În locul lui a venit Victor Slav, după o pauză destul de lungă în televiziune. Victor şi Bianca nu se intersectează însă pe holurile televiziunii, pentru că emisiunile lor sunt la ore diferite.