EXCLUSIV Ce sexy este în costum de baie graviduţa lui Ducu Ion!
Diana Dumitrescu (30 de ani) e istorie! Doar Ioana Blaj (27 de ani) contează acum pentru Ducu Ion (33 de ani).
Frumoasa actriță care se iubește de un an cu producătorul de telenovele şi-a arătat duminică la mare burtica de gravidă.
Cei doi s-au cuplat la scurt timp după divorțul lui de Diana. Producătorul tv a avut nevoie doar de câteva luni pentru a-și da seama că vrea să întemeieze o familie cu noua iubită. În weekend, Ducu şi Ioana și-au etalat dragostea pe o plajă din Mamaia. Au stat pe șezlonguri, la plajă, și s-au giugiulit ca doi adolescenți îndrăgostiți-lulea.
Chiar dacă este însărcinată în patru luni și are burtica destul de proeminentă, Ioana a reuşit să ameţească vreo câţiva turişti cu corpul ei de sirenă. Și Ducu o soarbe încă din priviri, semn că o iubește. La un moment dat, Ioana s-a ridicat și a intrat în mare. Cât timp s-a jucat cu valurile, Ducu n-a scăpat-o din priviri. Drept răsplată, actriţa s-a retras cuminte pe şezlong şi a început să-şi privească galeş iubitul.