EXCLUSIV Ce tinerică sexy şi-a găsit Iri la mare!
Trag femeile la Irinel, ca albinele la miere! Weekendul acesta, pe Litoral, miliardarul şi-a încheiat ziua de sâmbătă în compania unei brunete cu picioare până-n gât, cu care a chefuit într-un club de fiţe. Fotoreporterii Click! i-au surprins, fericiţi, ţinându-se de mână.
Divorţat în acte, milionar în conturi, gentleman cu femeile! Irinel Columbeanu (56 de ani) are atuurile perfecte pentru a atrage tinere sexy, dornice de distracţie, iar acest lucru s-a petrecut chiar sâmbătă, la Mamaia. Omul de afaceri de la Izvorani se pare că şi-a încheiat socotelile cu blonda Elena Constantin, patroană de coafor în Braşov, cu care a avut o relaţie pasageră, iar acum savurează din plin statutul de burlac.
Au plecat din club la 5.30 dimineaţa
Aşa se face că duminică dimineaţă, în jurul orei 5.30, Irinel pleca binedispus din clubul Fratelli în compania unei superbe brunete, cu picioare lungi şi bronzate, sâni mari, zâmbet perfect, buze senzuale şi un Chanel veritabil pe umăr. Fata îl ţinea strâns pe Iri de mână şi părea că-l trage după ea, nerăbdătoare.
Cei doi s-au asortat până şi la vestimentaţie, fiind îmbrăcaţi în alb şi negru, din cap până-n picioare. Nu au fost singuri, ci însoţiţi de un alt cuplu, prietenul lui Iri având şi el la braţ o blondă senzuală. Distracţia s-a mutat din discotecă, la hotel, acolo unde domnii au ajuns cu Bentley-ul decapotabil al lui Columbeanu, iar fetele cu maşina lor.
“Irinel e un bărbat liber şi chiar nu trebuie să dea socoteală cuiva pentru ceea ce face. Iese cu cine doreşte, îşi trăieşte viaţa cum vrea”, ne-a spus o persoană din anturajul lui Columbeanu, întărind astfel varianta că relaţia cu Elena Constantin nu mai e de deloc de actualitate.
Blonda Elena e istorie?
La jumătatea lunii martie, fotoreporterii Click! l-au surprins pe Irinel în compania unei blonde focoase, pe care o ducea cu limuzina acasă, la Izvorani. Femeia se numeşte Elena Constantin (32 de ani), este patroana unui salon de coafură din Braşov şi ulterior a apărut alături de Iri şi într-un rol episodic, într-un serial la Kanal D. De Paşti, cei doi au fost tot împreună, semn că relaţia devenise cât de cât serioasă. Este prima femeie pe care miliardarul o duce la vila de la Izvorani, după divorţul de Monica Gabor, din 2011.
Şi ele au fost la MamaiaCa de obicei, în weekend a fost plin de vedete în Mamaia.
Maria Marinescu n-a ratat nici de data asta distracţia de sâmbătă noapte la malul mării. Ea a petrecut pe rupte alături de prietene, dovedind clar că nu-I pasă de divorţul de soţul traficant.
Fotoreporterii Click! au surprins-o şi pe fosta campioană Monica Iagăr, mai puţin obişnuită cu viaţa de club. Iagăr şi-a făcut de lucru cu telefonul mobil, pe care l-a butonat la greu şi la care a vorbit minute în şir.
Hamace la apă!
Şi în acest sezon, sunt la mare căutare hamacele de fiţe de pe plajele din Mamaia. Şi cum să nu fie aşa, având în vedere că te poţi relaxa şi balansa chiar deasupra valurilor, întrucât hamacele sunt montate chiar în apă!