EXCLUSIV Concurență între 4 vedete pe locul Corinei Chiriac, la ”Opriți timpul”. Național TV a pus ochii și pe Mirela Vaida
Cine o înlocuiește pe Corina Chiriac? Postul Național TV îi caută o nouă colegă de prezentare lui Adrian Enache (53 de ani), rămas singur la cârma emisiunii ”Opriți timpul”. Pe listă sunt nume importante din showbiz, printre care și Mirela Vaida, motorul de audiență al postului Antena 1.
Corina Chiriac (70 de ani) ne-a dezvăluit, ieri, în exclusivitate, că renunță la această colaborare, pentru a se dedica mai mult timp activităților artistice, având momentan în lucru lansarea unui volum autobiografic. Întrebarea firească de pe buzele tuturor este "Cine o înlocuiește pe Corina Chiriac?". În locul ei ar fi, potrivit unor surse din televiziune, două soliste, Diana Matei (38 de ani), din Taraful Cleante, care deja s-a familiarizat cu formatul show-ului, ca invitat permanent, și cântăreața Theo Rose (22 de ani), pe care o știți de la ”Bravo, ai stil!” (Kanal D). Ele vor da probe, iar aleasa va începe filmările în această vară, pentru noi ediții ”Opriți timpul!”.
Mirela Vaida și Maria Buză, pe lista șefilor de la Național TV
Din culisele acestei producții tv de succes, am mai aflat că favorite ar mai fi fost, în ultima vreme, alte două artiste de top și cu experiență în emisiuni de succes. Este vorba despre Mirela Vaida, de la ”Acces direct” (Antena 1), și actriță la Teatrul de revistă ”Constantin Tănase” din București, și despre Maria Buză, care a colaborat, preț de câteva ediții, la show-ul transformărilor, ”Te cunosc de undeva!” (Antena 1). Click! vă va ține la curent cu toate mutările din televiziune și vă va anunța cine o înlocuiește pe Corina Chiriac la Național TV.
Corina Chiriac, aproape 13 ani la Național TV
Începând cu 09 septembrie 2007, Corina Chiriac este moderatoarea emisiunii “Să v-amintiţi Duminica”, pe postul Naţional TV şi difuzată în fiecare duminică la ora 13:30. Iniţial emiisunea a fost realizată de Florentina Satmari apoi, din septembrie 2011, de Raluca Olaru, Pe data de 21 septembrie 2014, emisiunea şi-a schimbat numele în “Opriţi timpul!” şi, de asemenea, şi-a modificat formatul.
Citește și:
Mirela Vaida despre viața în izolare: «Gătim patru oale de mâncare o dată la două zile»