EXCLUSIV Constantin Enceanu nu-și revine după moartea lui Petrică Mîțu Stoian. «Era atât de pornit să se ducă»
La aproape 3 săptămâni după moartea bunului său prieten și coleg Petrică Mîțu Stoian, care s-a stins fulgerător, la 61 de ani, la secția ATI a Spitalului de Urgență Reșița, Constantin Enceanu (58 ani) a mărturisit pentru Click! că încă nu îi vine să creadă că a rămas fără camaradul său!
Constantin Enceanu a avut primul concert fără Mîțu și a simțit că îl are tot timpul aproape. A fost foarte greu să continue, dar s-a mobilizat să ducă până la capăt cântarea. Mai mult, acesta va fi primul Revelion în care cei doi artiști și prieteni nu vor mai urca pe scenă și nu vor mai cânta împreună!
- Click!: Cum sunteți la mai bine de două săptămâni după ce s-a întâmplat nenorocirea asta cu domnul Petrică Mîțu Stoian?
Constantin Enceanu: Credeți-mă că nu îmi vine nici la ora actuală să cred că nu o să mă mai întâlnesc niciodată cu Petre! Nu cred! Încă o dată, am impresia că sunt în visul ăla urât și aștept să mă trezesc! Oameni buni, noi aproape zilnic vorbeam!
- Dar v-a venit vreodată, de când s-a dus, să luați telefonul în mână să îl sunați, din instinct?
Nu. Am luat telefonul și l-am sunat pe Doru, de foarte multe ori. Că eu cu Doru, cu domnul impresar, discutam de foarte multe ori de partea artistică. Dar, credeți-mă, că am impresia că totul este încă un vis. Nu se poate! Petre trebuie să vină, să aștept să vorbesc cu el, să vedem ce mai facem! Săptămâna viitoare aveam un eveniment împreună, peste vreo lună de zile aproape, în preajma sărbătorilor, nu știu. M-au sunat oamenii ăia, nu știu ce o să facem!
- L-ați visat până acum?
Nu, nu l-am visat până acum! Nu cred că îl voi visa, nu cred, zic eu! Că nici pe mama mea, la care am ținut foarte mult, nici pe tatăl meu nu am reușit să-i visez. Pe mama după vreo 13 ani am visat-o prima dată! Dar la Petre nu cred că nu mai este printre noi, încă nu cred! N-aș fi crezut că, iată!, au trecut două săptămâni, și tot 3-4 ore dorm și mă trezesc și mă iau gândurile. Nu se poate! Nu îmi vine să cred cum a putut să fie tras... mai zici că și ața, te trage ața, altfel nu îmi explic!
Dar era atât de pornit să se ducă și nu înțeleg ce l-a determinat să fie atât de pornit, în conjunctura în care noi joi seara vorbisem și-i zisesem: "Da chiar, ce ți-a venit, mânca-ți-aș sufletul?". "Mă duc, mă duc". Și ultima dată când m-am despărțit de el, mi-a spus: "Hai, pa, am ajuns la Craiova, că vreau să mănânc, să mă culc, că mâine plec de dimineață". Și i-am zis "Dar chiar pleci?". A răspuns: "Da". Ce să mai!
Citește și:
O asistentă care l-a îngrijit pe Petrică Mîțu Stoian povestește: «I s-a făcut rău și a leșinat»
- Acesta va fi primul Revelion în care nu veți cânta împreună!
Da! Am apucat să facem o filmare, dar, din nefericire, ăsta e primul Revelion unde nu vom... și cântecele ce le am cu el înregistrate nu cred că voi reuși să le mai filmez niciodată. Nu că nu cred, nu le voi mai filma niciodată, că nu mai am cu cine.
- Dar ce ați cântat până acum împreună o să cântați în continuare, nu?
Da, da. Eu și cântecele pe care noi le-am înregistrat împreună, vreau așa… Îți spun că la unul dintre ele Jeni Nicolau ne-a făcut textul, "Bine te-am găsit, vecine". Ne-a făcut textul, că nu știam, ea ne-a ajutat să ni-l facem mai satiric, pentru că e ceea ce o caracterizează foarte bine, dar le cânt, le cânt și acum la evenimente. Vreau să îți mărturisesc un lucru. La o săptămână după moartea lui Petre, am avut un spectacol la Tulcea. Oameni buni, dacă mă credeți că pe lângă faptul că ceva... nu știu, pentru moment am zis că vreau să ținem un moment de reculegere pentru bunul meu prieten și am simțit că este acolo undeva în sală! L-am simțit că este acolo și nu vă imaginați câte emoții am avut că îmi era teamă că nu o să reușesc să cânt. Era pentru prima dată când cântam după moartea lui! Mi-am mușcat buzele, încercam să mă strâng de deget, cumva să îmi fugă mintea de la așa ceva. La primele cântece vreau să spun că am simțit că îl am tot timpul lângă mine, nu știu de ce, dar am simțit că este lângă mine!
- Ați mai fost la cimitir după înmormântare?
Nu, n-am trecut pe la cimitir. Mi-e greu să trec! E și nașa acolo. Mi-e greu să trec pentru că nu îmi vine să cred că el este acolo! Mi-a rămas în memorie ultima imagine cu el, pentru că mi-am dorit lucrul ăsta! Să-mi rămână ultima imagine cu el! Înainte de a pune pânza pe chip, eu care nu mă uit la morți, eu nu mă uit. Eu, de la mama și de la tata, nu m-am uitat la nimeni, nu am putut, el a fost foarte trist, foarte trist. Petre nu avea chipul ăla.
Citește și:
Au venit și Steliana (nr.: Steliana Sima) și Mariana (n.r.: Mariana Ionescu Căpitănescu) acolo și l-am rugat pe părinte să mai aștepte puțin, să nu-i pună pânza aia, pentru că îl vedeam pentru ultima dată și nu știu de ce am simțit nevoia să-l iau în brațe. Eram la capul lui și mi-am pus mâinile pe umerii lui, am simțit un fior, atât de rece era...
Ce amintiri frumoase avem împreună, când mergeam pe la țară, pe la spectacole, Doamne! Nu se poate! A plecat omul ăsta așa de repede! Un șoc! Dar eu când am auzit, eram în mașină... A fost un om frumos! El nu te supăra, nu te certa, dacă era așa ceva, trecea și nu mai vorbea cu tine. Nu era om certăreț. Pe noi ne-a certat presa...