EXCLUSIV Cornel Constantiniu, operat de urgență! Solistul e internat la Spitalul Universitar: "Îmi spun medicii prin telefon despre starea lui"

5 noiembrie 2021 22:00   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cornel Constantiniu (76 de ani) a fost iar operat de medicii de la Spitalul Universitar din Bucureşti. Celebrul interpret este bolnav de maladia Parkinson şi în ultimii ani a suferit mai multe intervenţii chirurgicală, pentru a putea trăi. De când a venit pandemia, artistul a stat numai în casă, izolat.

Cornel Constantiniu este bolnav de Parkinson din anul 1993 şi, săptămâna aceasta, a fost operat pentru a patra oară de către medicii de la Spitalul Universitar din Bucureşti. Celebrului artist i s-a schimbat din nou neurostimulatorul din piept, care îl ajută cât de cât să se mişte şi să articuleze cuvinte. Chiar şi aşa, de când boala a avansat, interpretul nu se mai poate deplasa decât în scaunul cu rotile, iar cuvintele le articulează foarte greu, încât abia mai înţelegi ce spune. Tot greul cade pe soţia artistului, actriţa Domniţa Constantiniu, care îl îngrijeşte cu tot sufletul. Pentru Cornel Constantiniu aceasta a fost a opta intervenţie chirurgicală. A fost operat de două ori pe creier, prima dată în 1999 în Africa de Sud, a doua oară în 2004 la Viena, când intervenţia a durat 11 ore. 

Electrozii implantaţi în creier fac legătura cu neurostimulatorul montat lângă claviculă. De atunci, aparatul a fost schimbat de mai multe ori. La Spitalul Municipal Universitar din Capitală a mai fost operat pentru înlocuirea aparatului din piept în 2013, în 2016 şi 2019. ”Nu l-am văzut pe Cornel. Îmi spun medicii prin telefon despre starea lui de sănătate. Pacienţii sunt izolaţi şi pentru ei e mai bine aşa. El a suferit miercuri a opta operaţie şi a patra aici la spital. Operaţia a fost efectuată tot de dr. Tudor, neurochirurg, cel care e ca un Dumnezeu pentru Cornel, şi de doamna dr. Ene, neurolog, cea care s-a ocupat, în numai câteva zile, să facă rost de neurostimulator pentru Cornel. El a trecut cu bine peste intervenţie cu toate emoţiile noastre, pentru că are o vârstă”, a declarat pentru Click! soţia artistului.Neurostimulatorul trebuia înlocuit întrucât funcţionează pe baza unei baterii, şi aceasta se terminase. 

”Cu toată grozăvia aceasta cu COVID-ul, doctorii sunt epuizaţi, dar se poartă excepţional cu pacienţii. Le mulţumim tare mult pentru toată grija faţă de Cornel. I-au pus de această dată un aparat reîncărcabil, ca să nu-l mai tot taie la piept. Aparatul trebuia schimbat pentru că se terminase bateria, iar ultima dată a fost operat în 2019, tot la ei. Cornel are starea generală normală după o astfel de intervenţie. Este pe antibiotic. Pentru înlocuirea aparatului l-a tăiat la piept şi l-a pus în muşchiul pieptului, şi face legătura cu firele la creier. Intervenţia nu e simplă, că el are 76 de ani. Noroc că e vaccinat a treia oară. În spital nu ţi se dă drumul decât dacă eşti vaccinat. Stai la parter şi medicii te anunţă despre starea bolnavului. Acum mi-au spus că îl mai ţin în spital câteva zile şi mă vor anunţa când este complet restabilit”, ne-a mai spus Domniţa Constantiniu, care l-a ţinut izolat în casă pe artist, de când a venit pandemia, pentru a-l proteja.

Cornel Constantiniu s-a lansat în 1970 la Festivalul Mamaia

Cornel Constantiniu a cunoscut succesul atât ca solist, cât și ca actor. În anul 1970 a obținut locul I la ”Festivalul Mamaia”, cu piesa ”N-ați văzut o fată?”, compusă de Alexandru Mandy. 

De asemenea, a mai primit distincții și la concursurile importante de peste graniță, precum ”Orfeul de aur”, în Bulgaria și ”Lira de aur”, în Bratislava. În anul 1982, Cornel Constantiniu a devenit solist al secției de estradă din Ansamblul ”Rapsodia Română”. A jucat și în filmele „Mușatinii” și „Cucoana Chirița”.Cornel Constantiniu este căsătorit de 55 de ani cu actrița Domnița Constantiniu. Au doi băieți, pe Alexandru, inginer stabilit în Germania, și pe Mihai. Ei i-au dăruit cinci nepoți.

Mai multe