EXCLUSIV Cum arată biserica pe care Gigi Becali o ridică în Pipera. Lucrările nu s-au oprit nici în pandemie

11 mai 2020 22:30   Vedete românești
Ultima actualizare:

Celebrul latifundiar din Pipera, Gigi Becali, împreună cu soţia sa, Luminiţa, construiesc o biserică în Pipera, la doi kilometri distanţă de casa lor. Pentru că vor să o definitiveze anul acesta, au insistat ca lucrările de construcţie să continue şi în timpul pandemiei. Fotoreporterii Click! au surprins imagini de pe şantier, dar şi cu miliardarul care şi-a luat o plasă de vitamine de la farmacie şi a împărţit bani cerşetorilor prin Dorobanţi.

A făcut donaţii în valoare de un milion de euro către spitalele din România, iar acum Gigi Becali construieşte, din averea lui, o biserică în rondul de la Pipera, aproape de casă. După ce s-a sfătuit în privinţa locului cu omul său de încredere Sandu Tudor, şi a obţinut toate autorizaţiile şi avizele de construire de la Primărie, patronul FCSB a angajat o echipă de muncitori care au beneficiat de cazare, de hrană, astfel încât să nu părăsească şantierul, iar lucrările să nu fie întrerupte.

În plină pandemie, aceştia au lucrat la foc automat, iar construcţia e foarte avansată. Astfel, cei care au trecut prin zonă au fost uimiţi să vadă ce lucrare frumoasă a răsărit, peste noapte, lângă Mc Donalds-ul din zonă. 

Pe de o parte, Gigi a dorit înălţarea sfântului aşezământ încă de când a fost condamnat la închisoare, prin acest gest mulţumindu-i divinităţii pentru faptul că l-a ocrotit, iar pe de altă parte pentru că în 2008 echipa sa de fotbal a învins Galatasaray. „Este un proiect la care m-am gândit înainte de meciul cu Galatasaray. I-am făgăduit lui Dumnezeu încă de atunci că, dacă noi îi vom elimina pe turci, eu voi face o biserică”, a povestit Becali pentru ProSport. 

În toată această perioadă de restricţii impuse de pandemie, miliardarul nu s-a plictisit. A fost la slujbele religioase, a supravegheat construcţia bisericii, a mers la turmele de oi care sunt păstorite pe păşunile sale din Pipera, sau a făcut cumpărături. 

Vineri, după ce a plecat de la slujba de Sfântul Maslu, Gigi a fost surprins de fotoreporterii Click! la „târguieli” de fiţe în Dorobanţi. Cu adidaşi Balenciaga de 1.000 de euro în picioare şi vestă Cavalli de 1.500 de euro, Becali a parcat bolidul, apoi a intrat  în farmacie unde a ”golit” rafturile de vitamine. Cu plasa înţesată, latifundiarul a zărit la ieşire o doamnă care ştergea praful şi a „cinstit-o” cu o bancnotă de 200 de lei. A intrat apoi în piaţă unde a zăbovit jumătate de oră la cumpărături, dar probabil şi pentru poze şi autografe pentru fanii săi. La ieşire a fost însoţit de un lucrător al pieţei care ţinea în mână plasele şi o hârtie de o sută de euro. Probabil Becali rămăsese fără lei, dar tot a vrut să fie milostiv. 

Mai multe