EXCLUSIV! Cum arăta Irina Rimes când nu era vedetă. Dezvăluiri din trecutul ei de la omul care a lucrat cu ea la debut
EL Radu, om de televiziune şi de radio, dar şi cântăreţ şi compozitor de peste Prut, a avut ocazia să lucreze cu Irina Rimes şi cu Iuliana Beregoi, pe care le ştie de pe vremea când băteau la porţile afirmării. Click! vă prezintă câteva fotografii cu el şi cu cele două artiste, acum de top, publicate pe site-uri din Republica Moldova.
- Click!: Cum ai cunoscut-o pe Irina Rimes?
EL Radu: A fost demult, cred că era prin 2008 sau 2009, participam des cu ea pe la festivaluri, concursuri naţionale. Avea o aură artistică specială, chiar dacă era o aură crudă, nelucrată.
- Cum aţi colaborat? Cum era ca muzician? Ai lucrat uşor?
Eu debutam atunci ca artist şi eram la un concert, prin nordul ţării, Irina cântase nişte coveruri, din câte ţin minte, aveam un demo şi i l-am arătat. Ţin minte, parcă a fost ieri, era piesa ei de debut, “M-ai pierdut”. Cu piesa aia ea a dat lovitura. Melodia a intrat pe radio, la mai multe posturi de top. Avea chiar de pe atunci un timbru al ei, specific.
- Știi că la un moment dat a venit în România să-și caute norocul și a cântat sub numele de Irra?
Nu știu foarte multe despre acest proiect, dar până a deveni Irina Rimes, pe care o cunoaște acum toată lumea, Irra, cum încercase ea să fie, a muncit mult. Încercase niște muzică 3D sau video în 3D, nu mai țin minte, dar era diferit de ce cântă acum. Ambele au fost tare ambiţioase.
- $reperio-raw:%22%3Ciframe%20allow%3D%5C%22accelerometer%3B%20autoplay%3B%20clipboard-write%3B%20encrypted-media%3B%20gyroscope%3B%20picture-in-picture%5C%22%20allowfullscreen%3D%5C%22%5C%22%20src%3D%5C%22https%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fembed%2FZx1RIxlULXs%5C%22%20width%3D%5C%22560%5C%22%20height%3D%5C%22315%5C%22%20frameborder%3D%5C%220%5C%22%3E%3C%2Fiframe%3E%22$
- Ai colaborat şi cu Iuliana Beregoi. Cum ai descoperit-o?
Pe cea care acum este idolul copiilor şi al unei bune părţi de adolescenţi, pe Iuliana Beregoi, am descoperit-o pe când avea vreo 8 ani, cred. Prezentam şi cântam la Ziua Oraşului Orhei, de unde e ea originară. Acolo a cântat şi ea câteva coveruri, dacă mai ţin minte corect, ulterior am discutat cu părinţii ei şi, pe la 8 ani, Iuliana Beregoi lansa “O Nouă Dimineaţă”, piesă produsă de mine şi un vechi coleg de-al meu.
- Cum era ca solistă? La ce piese ai colaborat împreună?
Iuliana era foc de mică. Nu era dificil să îţi dai seama că peste ani va cuceri lumea muzicală. Am realizat împreună vreo 3 piese, dacă nu mă înşel, care au fost promovate destul de bine la radio şi TV în Moldova.
- Ai talent la descoperit vedete...
Da, mi-am dat seama și eu de acest lucru, chiar dacă nu fac tam-tam din el. Irina și Iuliana sunt foarte bune și sunt mândru că au ajuns acolo unde trebuie și că au succes.
El Radu lucrează şi la radio
Originar din Republica Moldova, El Radu este redactor-prezentator de 12 ani și prezintă emisiunea Express Muzical, la Radio Moldova. De asemenea, artistul a activat și ca prezentator TV la Matinalul postului public de televiziune din Moldova, Moldova 1. Primul single din cariera sa muzicală a fost „Întotdeauna", apoi au urmat piese precum „Iubirea eternă”, „Despre ea” și „Zov Liubvi”. EL Radu este cunoscut atât pentru modul în care compune, cât și pentru producția muzicală pe care o realizează, iar de-a lungul timpului a lucrat cu tineri artiști din România și nu numai. De curand el a lansat "În Lumea Ta".
"Este o piesă la care am muncit cel puțin jumătate de an și a avut mai multe variante. La început a avut cinci refrene, dar parcă nu era ce ne doream cu adevărat, iar când am început să scriem al șaselea refren am știut că este cel potrivit. Textul îmi aparține, am depus mult suflet să îl scriu și să mă întrec pe mine însumi, în calitate de textier. Linia melodică îi aparține colegului meu, Ivan Linkovsky, un sound producer cunoscut în Rusia, dar și în Republica Moldova. Mă bucur că a găsit timp să avem o colaborare exclusivă pentru proiectul «EL Radu». La aranjament a avut ceva de spus și Ștefan Roșcovan, un băiat mega talentat”, declară artistul.