EXCLUSIV Dan Bittman reia războiul cu statul

29 octombrie 2014 22:12   Vedete românești
Ultima actualizare:

Nici după trei ani de procese, Dan Bittman nu renunţă la lupta pentru drumul care duce de la balta sa direct în Autostrada Soarelui. Cântăreţul a obţinut în această săptămână repunerea pe rol a dosarului în care se judecă cu Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi (CNADNR).

”Între timp mama mea a murit, astfel că am depus un alt document. Eu sunt acum proprietarul şi vreau să continui procesul cu CNADNR. Până acum, nu am mai primit nici o veste de la judecători”, declara pentru Click!, liderul trupei Holograf. Şi iată că, la patru luni de atunci,  a venit şi vestea. 

Magistraţii de la  Tribunalul Bucureşti i-au dat undă verdă artistului să continue lupta cu CNADNR. Iar Bittman are toate motivele să îşi dorească să câştige acest război. Chiar dacă nu a mai avut timp să se ocupe de afacerea sa de la Sulimanu, „paradisul” de acolo îi aduce bani frumoşi. 

Anul acesta i-a închiriat balta lui Vlăduţ Mateianu, vicecampion mondial la pescuit, pentru 25.000 de euro. 

Mai multe