EXCLUSIV Despărțiți de coronavirus. Walter Zenga, calvar în Italia, departe de familie: "Îmi este teamă de tot"

25 martie 2020 22:41   Vedete românești
Ultima actualizare:

Antrenorul italian Walter Zenga (59 de ani) se află de o lună de zile în Italia, acolo unde va antrena, timp de un an și jumătate echipa din divizia A de la Cagliari. El este însă cu gândul acasă, în Dubai, acolo unde locuiește familia sa, soția Raluca Zenga (36 de ani) și cei doi copii ai lor, Samira și Walter jr.

Îngrijorat de situația actuală, provocată de coronavirus, care a îngenuncheat la propriu Italia, Walter Zenga se preocupă pentru familia sa rămasă în Dubai și vorbește foarte des cu soția sa la telefon. Celebrul antrenor și-a propus chiar că după ce va trece această perioadă critică pentru toți, să își aducă familia lângă el și să îi țină aproape. Italia se apropie de 70.000 de cazuri de infectare cu COVID-19, iar bilanțul morților este cutremurător: 6,820 de persoane (25 martie).

Click!: De câte zile sunteți în carantină în Italia și cum v-a afectat practic această situație generată de Coronavirus?

Walter Zenga: În primul rând vreau să spun că nu sunt în carantină pentru că sunt bolnav dar am ales cu echipa să stăm în carantină voluntară pentru a nu fi nimeni afectat și mai mult pentru a  respecta regulile care au fost foarte stricte în Italia. Nu putem să mergem pe jos, nu putem să facem nimic, așa că am ales domiciliul în centrul de  antrenament de la Cagliari. Aici am camera de hotel și totul al dispoziție, sunt bine! M-a afectat faptul că nu ne antrenăm și vom antrena când guvernul din Italia va lua decizia pentru că noi trebuie să respectăm tot. Nu este o glumă! Este foarte important ca noi să stăm acasă, să nu ieșim, pentru că este foarte important să ne ferim, să nu răspandim virusul, să rămânem sănătoși.

Vă este teamă? Care este situația acum în Italia? 

Normal că îmi este teamă de tot! Am și familia în Dubai, eu sunt aici, în Italia situația nu e ușoară deloc, e mai grea. Ni s-au impus niște reguli pe care trebuie să le respectăm, așa că va rog frumos și pe voi, în România, să faceți același lucru pentru că e foarte greu de gestionat acest virus. Dar, 100%, ne vom reveni cu toții! 

V-ați făcut provizii? 

Nu, nu am făcut provizii! Nu ai nevoie să stai cu mâncarea 15 zile în casă. Trebuie să ieși să mai cumperi ceva pentru 2-3 zile, după aceea te întorci, asta e problema. Avem niște șmecheri care se  duc la supermarket, stau la coadă 30 de minute, cumpără ceva pentru prânz sau cină. Și apoi se întorc acasă. Așa nu merge! Trebuie să fim toți mult mai inteligenți. Trebuie să fii normal! Ia-ți ceva pentru 2-3 zile și apoi când rămâi fără, mai mergi la magazin. Eu nu am nevoie de așa ceva pentru că am noroc să am tot ce îmi trebuie, fără probleme, aici.

Ce mesaj le transmiteți românilor care trec prin momente de panică și neputință în fața Coronavirusului? 

Mesajul este mereu la fel! Respectați regulile, stați acasă, acest virus nu este o glumă! Dacă vom sta cu toții acasă și vom respecta regulile vom reveni mai bine decât înainte.

Părinții Ralucăi Zenga sunt medici în România

Familia dumneavoastră este în Dubai, soția Raluca și cei doi copii! Sunt și ei acasă, în autoizolare. Acolo cum este situația?

Raluca, soția mea, și copiii mei, Samira și Walter Jr, sunt în Dubai, sunt bine acolo, și acolo au închis tot pentru a preveni Coronavirus. Ei sunt bine, dar normal că  această situație ne afectează mult. Mă gândesc și la părinții mei din București, socrii mei, tatăl și mama Ralucăi sunt doctori, medici, în spital. Cu familia, noi suntem obișnuiți să stăm departe, să avem o relație la distanță pentru că munca mea așa este, eu plec, mă duc, mă întorc. Normal că această situație ne afectează un pic mai mult dar sunt sigur că după ce o vom depăși ei vor veni aici,  în Italia și vom sta împreună mereu pentru că așa este normal, unde mă duc eu, să vină și ei. Îi voi lua cu mine peste tot pentru că a venit timpul să stăm mai mult împreună! 

Cât de des vorbiți cu ei?

Eu sun mult, de 5-10 ori pe zi, dar soția mea îmi spune - Ce vrei să vorbim încă o dată? -  E normal să ne auzim foarte des, să ținem legătura mai mult decât se poate și cu video mesaje, video call, cu toate. Dar cel mai important este că eu știu că ei sunt bine, că nu au probleme, că sunt și ei  în siguranță și atunci e mai ușor așa! 

Vă mai doriți să antrenați în România?

Niciodată să nu spunem niciodată pentru că nu putem știi ce se va întâmpla! Cine știe, poate mă întorc în România, poate voi fi antrenorul Echipei Naționale, poate mă întorc doar pentru a-mi vizita socrii sau prietenii mulți pe care îi am acolo.  Eu nu închid ușile, acum sunt la Cagliari, am un contract de un an și jumătate și mă concentrez pe ceea ce trebuie să fac aici ca să meargă bine cu această echipă din divizia A, în Italia. După aceea, vom vedea, fără probleme!

Citește și:

Cum l-a cunoscut Raluca pe Walter Zenga. Povestea lor, scrisă într-o carte

Locuiesc mai mult separat decât împreună. Care e, de fapt, relația dintre Walter Zenga și soția lui, Raluca?

Mai multe