EXCLUSIV «Eu şi Adi ne dorim o bonă dominicană»

22 februarie 2017 20:39   Vedete românești
Ultima actualizare:

Peste o lună şi jumătate Adrian Mutu va deveni tătic. Proaspăta lui soţie, Sandra, va aduce pe lume un băieţel, aşa că pregătirile sunt în toi. Despre camera bebeluşului, suzete, dar şi primele hăinuţe cumpărate ne-a povestit cu mult drag chiar viitoarea mămică.

  • Click!: De pe 14 februarie sunteţi soţ şi soţie, urmează să deveniţi părinţi. Când va avea loc fericitul eveniment?

Sandra Mutu: Naşterea nu e programată încă, dar cred că va fi pe la jumătatea lunii aprilie. Sunt însărcinată în 31 de săptămâni, totul decurge bine. Ceea ce am stabilit până acum, este modalitatea prin care voi aduce pe lume copilaşul. Am ales cezariana. 

  • Deşi eşti în ultimul trimestru, te menţii foarte bine. Mănânci puţin sau faci sport?

M-am îngrăşat 10 kilograme. Nu fac sport, mănânc orice şi la orice oră. Îmi plac foarte mult fructele de la un timp, în special căpşunele. Nu cred în poftele exagerate, aşa că nu mi-am trimis soţul la ore târzii în noapte, la cumpărături. 

  • Cum staţi cu amenajarea camerei bebeluşului?

Camera copilaşului încă nu este terminată. Am făcut doar câteva cumpărături. Avem pătuţul, dulăpiorul, nişte hăinuţe, dar trebuie să mai luăm destule. Eu zic că avem timp. 

  • Cine vă va ajuta cu copilul? 

Eu şi Adrian am hotărât să ne luăm o bonă, aşa e cel mai bine. Deja am discutat cu o agenţie şi suntem în proces de căutare. Ne dorim o filipineză sau o dominicană, pe cineva în regim intern. 

  • Aţi ales numele băieţelului?

Da, dar nu vrem să-l dezvăluim. Toate la momentul potrivit. 

Mai multe