EXCLUSIV Fiicele lui Gabi Luncă, zile grele după moartea mamei lor: ”Mergem zilnic la mormânt s-o plângem”
Nu a trecut nici o săptămână de când marea artistă a muzicii lăutărești Gabi Luncă (82 de ani) a fost condusă pe ultimul drum. Fiicele solistei nu-și revin după ce și-au pierdut mama, răpusă în doar două săptămâni de virusul Covid- 19. Acestea merg zilnic la momânt să o plângă pe cea care le-a dat viață.
Chiar dacă a trebuit să fie respectat protocolul Covid aflat în vigoare la acea oră, înmormântarea lui Gabi Luncă a fost un spectacol, la fel cum a fost și viața marii artiste! Cele trei fiice ale cântăreței, Rebeca, Sara și Estera Onoriu, au vrut ca și pe ultimul drum mama lor să aibă parte de stălucirea din timpul vieții. Fiicele lui Gabi Luncă au întins covorul roșu la cimitir și au eliberat porumbei albi, în momentul în care sicriul cu trupul neînsuflețit al marii artiste a fost coborât în mormânt. Cu câteva zile înainte, au mers și i-au cumpărat mamei lor un cavou în cimitirul din Dămăroaia, acolo unde marea solistă a lăsat cu limbă de moarte să-și doarmă somnul de veci. Tot acolo au fost înhumate și osemintele lui Ion Onoriu, mutate de la cimitirul Străulești, tot o dorință a marii artiste care a vrut să fie înmormântată alături de soțul ei.
Rebeca Onoriu: "Ieri am sunat-o din greșeală la telefon"
Fiicele marii soliste nu pot însă să-și revină după pierderea mamei lor. Ele merg zilnic la cimitir pentru a-și plânge mama la momânt. Fratele lor, Emanuel Onoriu, nu a ajuns nici la înmormântare și nici la cimitir să-și plângă mama. Acesta a fost infectat cu Covid-19 și ese izolat la domiciliu, împreună cu toată familia lui. ”Mergem zilnic la mormânt s-o plângem pe mama. Așa se face la noi, la penticostali. Mama de aceea și-a dorit să fie înmormântată aici la Dămăroaia, să fie aproape de casa noastră. Să ne fie ușor să mergem zilnic la ea, pe jos. Nu mă pot împăca cu gândul că ea nu mai e. Ieri am sunat-o din greșeală la telefon!“, a declarat Rebeca Onoriu, în exclusivitate, pentru Click! Gabi Luncă a murit la vârsta de 82 de ani, vineri, 2 aprilie, la ora 20.50, la Spitalul Județean Ilfov, după ce medicii s-au luptat să o salveze timp de aproape două săptămâni.
Citește și: