EXCLUSIV Gabriel Cotabiță a revenit în locul unde a văzut moartea cu ochii

24 septembrie 2016 22:07   Vedete românești
Ultima actualizare:

Gabriel Cotabiţă şi-a jurat, după divorţul de Ioana Nagy, cu care are trei fiice, că nu se va mai căsători niciodată. Iată însă că, la 19 ani distanţă, actuala lui iubită, Alina, l-a convins să facă din nou acest pas.

A trăit, într-un an, cât alţii în zece. Pe 8 mai 2015, Gabriel Cotabiţă (60 de ani) a suferit un stop cardio-respirator, la sala de sport unde se antrena zilnic. Medicii au fost sceptici în privinţa însănătoşirii lui, cu atât mai mult cu cât Gabriel a stat trei săptămâni în comă profundă, însă iată că Dumnezeu l-a iubit şi l-a întors de la moarte, după 69 de zile de spitalizare. Iar în octombrie 2015, a urcat din nou pe scenă, la spectacolul organizat la Sala Palatului, cu ocazia zilei sale de naştere. Dar, artistul a reuşit să-şi revină nu numai cu ajutorul medicilor, ci şi al celor trei fiice ale sale, şi nu în ultimul rând al iubitei lui, Alina, care nu s-a despărţit de el o clipă şi l-a îngrijit cu multă dragoste. Nunta lor e stabilită pe 9 octombrie, iar naşi le vor fi Delia şi Răzvan Munteanu. Mirii şi-au pregătit deja costumele.

Artistul va îmbrăca haine de la celebrul designer Alex Ciucu şi, pentru că vrea să arate perfect în costumul de ginere, Cotabiţă s-a reîntors la sală: ”M-am apucat din nou de sport. De o lună fac exerciţii de întreţinere”, a declarat, pentru Click!, Gabriel Cotabiţă. Artistul se luptă să scape de câteva kg, dar şi să se tonifice pentru acest eveniment important. „Alina m-a cucerit. M-a abordat direct şi apoi a făcut ce a vrut din mine. Există doar o problemă: eu nu voiam să mă recăsătoresc. Deşi făceam totul împreună, locuiam separat. Apoi a venit momentul negru. M-am trezit şi am văzut-o lângă mine. I-am văzut privirea plină de dragoste, încât am cerut-o de soţie, total neaşteptat pentru ea”, îşi lăuda  Gabriel Cotabiţă jumătatea, în “Formula AS”.

De prima nevastă a divorţat în 1997

Cotabiţă a mai fost căsătorit, timp de 19 ani, cu Ioana Nagy (58 de ani), profesoară de limba italiană, cu care are trei fete: Aela (35 de ani) şi gemenele Milena şi Eliza, în vârstă de 29 de ani. De Ioana a divorţat în 1997. Deşi a fost văzut la braţul multor domnişoare, nici una nu l-a convins să mai treacă pe la altar, preferând să nu-i ceară nimeni socoteală. Asta până când a întâlnit-o pe Alina, care i-a fost în ultimul an şi prietenă, şi iubită, şi soră, şi infirmieră.

Mai multe