EXCLUSIV Iată hotelul Andreei Bănică, de la Eforie: «Trebuie să îi alegem un nume și la anul îl inaugurăm»

25 august 2020 22:00   Vedete românești
Ultima actualizare:

Chiar dacă este pandemie şi multă lume a rămas în izolare, vedetele nu au stat degeaba. Este şi cazul cuplului format din Andreea Bănică şi soţul, ei Lucian Mitrea, care au muncit pentru bunăstarea familiei şi au investit toţi banii agonsiţi de-a lungul timpului din concerte şi emisiuni tv într-un hotel ce se va deschide anul viitor.

Dacă nu ar fi fost criza provocată de coronavirus, anul acesta ar fi primul în care Andreea Bănică (42 de ani) şi Lucian Mitrea, soţul ei, ar fi venit la mare la propriul hotel din Eforie Nord, locul copilăriei celor doi. Cuplul a investit într-un proiect ambiţios: un hotel care, în 2021, îşi va deschide porţile pentru turişti.

“Este situat pe faleza din Eforie Nord şi ne-am propus să îl inaugurăm anul viitor. Eu sunt chiar aici, pe şantier, când vorbesc cu voi şi mă ocup îndeaproape de lucrări. Aici ne-am născut amândoi şi aici şi-a dorit foarte tare Andreea să aibă o construcţie a ei şi aşa s-a născut hotelul acesta la care muncim de ceva timp. Abia aşteptăm să terminăm lucrările şi încă nu am ales un nume pentru el. Vom vedea cum se va numi şi vă vom ţine la curent cu lucrările”, ne-a povestit, în exclusivitate, Lucian Mitrea. 

La rândul ei, Andreea Bănică este foarte încântată de proiect, mai ales că i-a dat posibilitatea să fie cât mai mult aproape de casa de la mare. “Abia aştept să mă implic, mai merg şi acum pe acolo, dar încă mai sunt lucruri de făcut la construcţie. Avem multe de făcut, trebuie să-i alegem un nume, să facem panou mare cu deschiderea... mai este ceva până când vom deschide oficial şi îmi doresc să fie ceva de clasă, de top, cine vine la noi să aibă ce să povestească. Eu mă bucur că au început să se mişte cât de cât concertele, am avut unul în weekend şi vor mai fi”, ne-a povestit şi Andreea Bănică, foarte încântată de realizarea familiei lor.Cântăreaţa şi soţul ei nu sunt singurele vedete care au afaceri pe Litoralul românesc. 

Solistul şi compozitorul Ovidiu Komornyik (51 de ani) şi-a făcut un hotel de lux care se numeşte “Casa OK by Ovo”, are 18 camere duble, 3 apartamente, piscină exterioară, trei terase restaurant, foişor în grădină, acces la plajă privată cu baldachine şi şezlonguri, la 10 m de locaţie, pe ţărmul mării.

 Şi Bursucu - Adrian Cristea (33 de ani) de la Kanal D are o plajă, “Porto Beach” pe care o administrează. “Unul dintre lucrurile «extra» pe care îl fac de câţiva ani e să mă ocup de plaja pe care o deţin în centrul staţiunii Mamaia, exact în spatele cazinoului. Se numeşte «Porto Beach». Încerc să dezvolt o plajă în care lumea să vină şi să se simtă bine, să ne distrăm, să ne bucurăm şi să petrecem o vară frumoasă împreună”, povesteşte Bursucu. 

Mihai Trăistariu face şi el afaceri rentabile la malul mării: are şase garsoniere în zona de nord din Mamaia, într-un imobil nou construit. Anul acesta, el le-a scos pe toate la închiriat pentru turişti. Şi Simona Halep (28 de ani), originară din Constanţa, şi-a construit un bloc la Mamaia, iar apartamentele de aici sunt foarte solicitate în timpul sezonului estival.

Click spune

Andreea Bănică şi Lucian Mitrea sunt unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz.Pe 21 iunie, solista a împlinit 42 de ani de viaţă şi 12 ani de la nunta cu impresarul. Andreea Bănică şi soţul ei s-au cunoscut în adolescenţă, urmând amândoi Liceul Teoretic din Eforie Sud. Ei au împreună doi copii, pe Sofia Maria (11 ani)  şi pe Noah (4 ani).

Mai multe