EXCLUSIV Îl ştiai pe Toni Delaco din reclama de la caşcaval, dar uite cine e actorul! A fost şi la Cannes
Ani de zile a apărut într-o reclamă la caşcaval, unde avea de jucat personajul Tony Delaco! Cel care interpretează acest rol este un actor foarte premiat, pe care îl vezi în fiecare săptămână într-un serial de succes, la Pro TV.
Îl cheamă Teodor Corban şi are 59 de ani! Îl vezi în fiecare zi de joi, în serialul „Ai noştri”, difuzat pe Pro TV. În cei peste douăzeci de ani de actorie, viața lui s-a împărțit între scena Teatrului Național "Vasile Alecsandri" din Iași și platourile de filmare.
Are în palmares peste 20 de filme şi seriale, iar în 2006 a călcat pe covorul de la Cannes, după ce a interpretat rolul lui Virgil Jderescu din filmul “A fost sau n-a fost”, în regia lui Corneliu Porumboiu. O realizare pe care, spune Teodor Corban, nu o va uita niciodată.
"Filmul a câștigat trofeul Camera d'Or și premiul "Label Europa Cinema" la Cannes. Eu și colegii mei am fost tratați ca niște adevărate VIP-uri. Sunt un actor de pe malul Bahluiului ajuns la Cannes. Am fost aplaudați încontinuu, aproape 20 de minute, încât ajunsesem să facem și glume. Spuneam <Unde e Brad Pitt să ne vadă, cu tot cu Angelina lui?>", a povestit amuzat actorul ieșean, pentru ziarul Click!
În adolescență, visa să ajungă pictor: "Profesorilor le plăcea tare mult cum potriveam culorile". Părinții i-au zis că pictura nu este o meserie adevărată, așa că a ajuns să facă Liceul de Chimie, dar viaţa a avut alte surprize pentru el. Teodor Corban a devenit elevul regretatului actor Dem Rădulescu, iar viaţa pe scenă a fost destinul său.
De-a lungul timpului a primit mai multe premii, precum cel de Excelenţa în domeniul cultural-artistic - "Seara valorilor" 2015, Premiul la categoria ARTE, Gala "Oamenii Timpului" – 2015, Premiul pentru Cel mai bun actor in rol principal pentru rolul Costandin din filmul "Aferim!" - Gala Premiilor Gopo 2016. A avut colaborări cu TVR, Radio Iaşi, Radio HIT şi a chipul lui a devenit cunoscut după ce a apărut în reclama la caşcaval şi apoi în serialul “Lombarzilor 8”, în 2006. Acum, este vedeta serialului “Ai noştri” de la Pro TV, serialul und eîl joacă pe Sandu, un mafiot cu mulţi prieteni, producţie despre care ne-a povestit câte ceva!
Teodor Corban: „Mi-ar fi plăcut să joc în „B.D.-uri”
Click!: Cum e revenirea în televiziune? Ce ţi-a plăcut cel mai mult?Teodor Corban: Televiziunea te face mai vizibil. Actorul de televiziune are ceva de infractor: pătrunde cu forţa în casa omului. Şi, de asemenea, apariţia pe micul ecran îţi dă şi un fel de aură, lumea te priveşte apoi cu mai mult respect parcă. E un fapt care nu e neapărat echitabil faţă de actorul de teatru…dar luăm lucrurile aşa cum sunt.În ce film ţi-ar plăcea/ţi-ar fi plăcut să joci rolul principal? Şi de ce?Mi-ar plăcea să joc în “B.D.-uri”, pentru că acolo exista o infantilitate a jocului genial. Şi pentru că mi-e dor de acei actori. Şi mi-ar placea să joc cu Anthony Hopkins. Nu ştiu de ce. (râde)Cum arată o zi de filmări pentru „Ai noştri” de la Pro TV?Ca într-o familie. O mare familie, în care toţi, ca într-un stup lucrează cu râvnă, cu pasiune, profesionalism. Şi cu mult drag. Chiar compar uneori cu atmosfera grea, neprietenoasă din teatru şi mă fericesc de aşa întâmplare.Ne poţi descrie o zi de filmare pentru serialul „Ai noştri”?.Trezirea (întotdeauna cu greu). Revizuirea textului. Ceai cald. În drum spre filmare, înca o privire pe text. Salut, salut. Bună dimineaţa. Îmbrăcarea în costum de Sandu. Înca un ochi pe text. La machiaj. Ultimele retuşuri. Ultima privire pe text. Poftiţi la cadru. Salut, salut. Bună dimineaţa. Hai, o repetiţie de text. Şi invariabil am senzaţia că am uitat tot. Dar…nu.