EXCLUSIV Iubita lui Cristian Boureanu l-a pus pe politician la slăbit!

28 februarie 2015 12:33   Vedete românești
Ultima actualizare:

Dragostea trece prin stomac! O vorbă cât se poate de adevărată în cuplul Cristian Boureanu- Laura Dincă, tânăra de 18 ani care de aproape două luni simte fiorii dragostei alături de politician. Şi pentru că numărul porţiilor de mâncare a început să se depună pe siluetele celor doi „porumbei”, iubita lui Cristian Boureanu şi-a convins partenerul să găsească rapid o soluţie pentru amândoi.

„Noi doi gândim la fel, simţim la fel” şi am continua noi... slăbim la fel! De când este noua iubită a lui Cristian Boureanu, Laura Dincă, eleva din Constanţa care i-a pus inima pe jar politicianului, se plânge apropiaţilor că s-a îngrăşat, lucru pe care l-a observat atunci când a vrut să îmbrace unele piese vestimentare în care altădată intra cu uşurinţă. Şi pentru că silueta îi dă mari bătăi de cap, Laura s-a pus serios pe slăbit. A intensificat numărul orelor petrecute la sala de sport, ba mai mult şi-a convins şi iubitul să o însoţească la fitness.

„M-am îngrăşat de la finele anului trecut, pe când filmam pentru «Supermodels» (n.r. emisiune prezentată de Cătălin Botezatu la Kanal d), dar reuşisem să slăbesc. De când sunt cu Cristi am luat din nou în greutate. Am 58 de kilograme acum. Cristi mănâncă foarte mult. Începe cu ciorbă, felul doi şi desert şi dacă îmi rămâne şi mie mâncare în farfurie, mănâncă şi porţia mea. Poate să mănânce cam 30 de sarmale pe zi. El m-a făcut şi pe mine să petrec mai mult timp la masă şi automat, m-am mai împlinit”, ne-a mărturisit Laura.

Iubita lui Cristian Boureanu vine la Bucureşti ca să slăbească

Originară din Constanţa, oraş în care este elevă la liceul de Informatică, Laura Dincă face des naveta la Bucureşti. De dorul politicianului, dar şi pentru a-şi tonifia musculatura.

„Sunt o persoană leneşă de fel, dar m-am ambiţionat când am văzut că m-am îngrăşat. Fac şedinţe de body-time ( mişcare combinată cu electrostimulare musculară) împreună cu Cristi. Ziele acestea merg deja a a treia oară. Până de 1 mai vreau să arăt bine, mă pregătesc de plajă. În paralel, merg la masaj şi la fitness la o sală din Constanţa. Acum de când s-a încălzit am început să ies şi cu rolele şi să mă plimb cu bicicleta”, ne-a mai povestit tânăra.

Iubita lui Cristian Boureanu, pasionată de sport de la trei ani

Laura Dincă este posesoarea unei siluete de invidiat fără să fi trecut vreodată pe la cabinetul medicului estetician, aşa cum de timpuriu alte adolescente au început să procedeze. Eleva face schi de la vârsta de trei ani şi înoată frecvent. A început să meargă la sală încă de la vârsta de 14 ani, din motive medicale.

Făceam fitness nu pentru masă musculară, ci pentru că am avut mari probleme cu coloana. Am crescut prea repede”, ne-a spus iubita politicianului care măsoară 1. 79 m în înălţime. Pe lângă sport, pe Laura o menţin în formă cei doi căţei pe care îi are şi un papagal vorbitor cu care îşi exersează limbile străine.

Cine este Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu 

Deşi nu şi-a terminat încă liceul, Laura Dincă aspiră deja la statutul de vedetă. După ce a participat la preselecţii, ea a fost admisă în show-ul „Supermodels by Cătălin Botezatu”, care a debutat la Kanal D. Încă din toamna anului trecut, politicianul îi trimitea mesaje pe pagina de Facebook, însă liceeană nu le-a dat prea mare importanţă. „Cred că ne mai văzusem într-un club în Bucureşti prin vară, dar nu am vorbit atunci. Ne-am aflat într-un cerc de prieteni comuni. El mi-a dat cerere de prietenie, însă relaţia noastră a început în urmă cu o lună şi ceva”, a adăugat, pentru Click!, iubita lui Cristian Boureanu.   

Mai multe