EXCLUSIV! Iuliana Marciuc și-a găsit un alt... Adrian Enache!

13 octombrie 2014 14:23   Vedete românești
Ultima actualizare:

Adrian Enache (48 de ani) are o sosie... Logodnica artistului, Iuliana Marciuc (47 de ani), s-a întâlnit cu cel de-al doilea Adrian Enache, un bărbat originar din Vâlcea.

Săptămâna trecută, Iuliana Marciuc a realizat o filmare tocmai la Vâlcea, pentru emisiunea „Destine ca-n filme”, pe care o prezintă la TVR 2. Vedeta s-a dus tocmai acolo pentru a realiza un reportaj cu un proprietar de hotel care a fost diagnosticat cu o boală necruțătoare. La filmare, chiar în hotelul bărbatului pe care urma să-l intervieveze, Iuliana a avut parte de o surpriză de proporții. Managerul centrului s-a prezentat drept Adrian Enache.

Ca o ironie, Adrian Enache de Vâlcea, se descrie exact ca logodnicul Iulianei Marciuc: vesel, zâmbitor, amabil... veșnic îndrăgostit și foarte bun dansator. În plus, susține că și el are succes la femei ca și interpretul. Pe Facebook, lumea îi scrie, crezând că e chiar solistul. „Le răspund amabil, că nu sunt eu Adrian Enache și că este o coincidență de nume”, explică bărbatul, pentru Click! Enache de Vâlcea are 32 de ani și a absolvit Facultatea de Jurnalism la Pitești.

„A fost o surpriză să aflu că managerul hotelului în care am filmat o poveste demnă de un destin ca în filme se numește tot Adrian enache. Parcă și aduce puțin la figură cu Adrian al meu!”, a spus, amuzată, Iuliana Marciuc.

În ceea ce-l privește pe dl Sofianu, proprietarul hotelului în care este angajat Adrian Enache, acesta a sfidat moartea. În 2008, medicii i-au mai dat de trăit doar trei luni. Și atunci, tocmai ca-n filme, bărbatul și-a făcut o listă de dorințe: să lase în urma lui un muzeu, o biserică și un hotel. A realizat toate aceste lucruri, dar a rămas în viață, ca prin minune! Întreaga poveste, în curând la „Destine ca-n filme”, TVR 2.

Mai multe