EXCLUSIV Jean Paler, singur pe patul de spital
Jean Paler (51 de ani) se confruntă din nou cu serioase probleme de sănătate. În urmă cu patru zile actorul a ajuns la Spitalul Judeţean din Braşov, cu pneumonie severă, fiind internat la Secţia Reanimare. Ieri, doctorii l-au mutat în salon, însă nici un membru al familiei nu l-a vizitat.
Actorul a muncit tot anul pe rupte, sfidând conştient sfaturile medicilor care l-au avertizat că trebuie să o lase mai moale cu stresul, după operaţia la inimă suferită în decembrie 2012. Dar, fiindcă n-are cine să-l ajute cu bani pentru medicamente, fiind obligat să scoată lunar din buzunar în jur de 600 de lei, Jean a urcat din nou pe scenă. Iar ultimul spectacol, susţinut la munte, în aer liber, era să îi fie fatal: ”De când mi s-au implantat stenturi la inimă, nu mai am voie să stau în frig. Dar, am transpirat pe scenă, nu m-am schimbat imediat, şi am făcut pneumonie. Tuşeam foarte tare şi des, credeam că-mi dau sufletul. Am ajuns la spital, la Reanimare. Noroc că inima n-a fost afectată, acum sunt în salon, mă simt mai bine. Va trebui să iau o pauză de la spectacole, să văd cum o să mă descurc cu banii. Dar, nu mai contează, sănătos să fiu!”, ne-a spus el, ieri, cu amărăciune în glas.
Va lua o pauză de la spectacoleActorul, care de zeci de ani îi înveseleşte pe români, cu bancurile sale, este acum foarte trist: ”N-a venit nici o rudă de-a mea să mă vadă, căci toate locuiesc la Bucureşti. Am însă un prieten, care niciodată nu m-a lăsat la greu, el se comportă cu mine ca o mamă. Şi soţia lui vine des la spital, mi-a adus prosoape!”, ne-a mai mărturisit Jean.