EXCLUSIV L-am întâlnit pe Răzvan Fodor în Turcia, la filmările secrete pentru «Burlacul»! Ce nu vei vedea la TV
Antena 1 scoate as-ul din mânecă, în lupta pentru audienţe! Show-ul matrimonial ”Burlacul”, care va reveni în curând pe micul ecran, a fost filmat, luna aceasta, şi în Turcia. Fotoreporterii Click! l-au surprins la treabă pe Răzvan Fodor, gazda emisiunii, nimeni altul decât câştigătorul sezonului 3 din “Asia Express”.
Zilele trecute, în timp ce ne întorceam de la ”Turnul Galata” din Istanbul, pe străduţele înguste şi aglomerate ne-a atras atenţia o gaşcă de români. Nu erau turişti, cum credeam iniţial, ci, surpriză!, membrii echipei emisiunii ”Burlacul” (Antena 1), prezentatorul Răzvan Fodor (45 de ani), doi producători, un cameraman, câteva concurente, dar şi Andi Constantin, actualul ”Burlac”, pe care îl ştiţi de la “Insula iubirii” şi de la “Survivor România”.
Şarmant şi plin de muşchi, el îşi ascundea chipul de macho-man, sub o pălărie de cowboy. Ne-am pozat alături de Răzvan, însă el a evitat să ne ofere detalii despre munca în deplasare. Reporterii Click! au aflat însă că era ultima zi de filmare şi că deja fusese ales numele concurentei care va pleca la braţul ”Burlacului”. Tot din aceleaşi surse am mai aflat că, în acest sezon, filmările au avut loc şi la o vilă din Corbeanca. Răzvan Fodor a fost vizitat de soţie şi de fiica lor, pentru o masă în familie, la un local de pe Bosfor, de unde s-au şi pozat fericiţi.
”Iar ne despărţim, nici şase luni nu au trecut de când m-am întors din Asia şi ele au suferit foarte tare, dar acolo nu aveam telefon. Aici am telefon, am semnal, pot să vorbesc cu ele de câteva ori pe zi, să le văd, ceea ce cu siguranţă mă va ajuta”, a spus el, la plecare.
Răzvan Fodor, încântat de proiectul «Burlacul»
Răzvan e tare încântat de formatul emisiunii: “Mi-a plăcut şi mi se pare potrivit faptul că nu se vrea o emisiune la care prezentatorul trebuie să anunţe ce se întâmplă, ci mă pot implica să îl trag de mână pe «Burlacul», să îl ghidez. Am înţeles că se vrea altceva, că noi, membrii echipei, putem să îi fim prieteni, să îl ajutăm pe băiatul acesta să se căsătorească, pentru că îşi doreşte foarte tare o familie. Îmi doresc foarte tare că dacă îi dau un sfat să fie pertinent, iar dacă el va ţine cont şi trage lozul norocos înseamnă că mi-am făcut treaba”, a spus Răzvan Fodor.
El îl laudă pe ”Burlacul” Andi Constantin: ”E un tip mişto, e foarte normal, frumuşel şi chiar este în punctul în care îşi doreşte o relaţie serioasă. Filmul acela cu tipul care coboară din avionul privat, cu maşina la scară şi cu inelul cu diamant cumpărat din Damasc în buzunar nu există. Cât despre fete, noi ne asigurăm că el va avea de unde să aleagă”.
Citește și:
Andi de la Insula Iubirii este bărbatul pentru care se vor lupta fetele în emisiunea Burlacul
Răzvan Fodor, prezentatorul noului sezon al emisiunii «Burlacul» de la Antena 1