EXCLUSIV Livia Graur a îndurat chinuri mari ca să-și îndrepte dantura: “Mi-au scos opt măsele, nu aveam curaj nici să râd”

18 octombrie 2021 10:29   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cine crede că viața pe sticlă e o fericire se înșeală amarnic! De cele mai multe ori, prezentatoarele, scoase parcă din cutie, îndură chinuri incredibile pentru a arăta perfect și a zâmbi larg telespectatorilor. Li se impune o anume tunsoare, o siluetă trasă prin inel și, mai ales, o dantură perfectă!

Livia Graur, prezentatoarea Focus de la Prima TV, ne-a povestit ce chinuri a trebuit să îndure pentru a-și corecta cel mai mare complex al ei: dantura! Știrista și-a luat inima în dinți și a mers la medicul ortodont pentru a obține o dantură de vis. I s-a pus aparat dentar pentru îndreptarea dinților și i s-au scos nu mai puțin de opt măsele! 

Livia Graur: “Habar nu aveam la ce urma să mă înham”

„Timp de 35 de ani am trăit cu un complex care m-a chinuit teribil. Cu toate că apropiații, prietenii și familia îmi spuneau că mi se pare, eu aveam o reticență în a zâmbi și a râde în prezența celorlalți. Așa că a trebuit să fac ceva în sensul acesta. Numai că, atunci când am început tratamentul, habar nu aveam la ce urma să mă înham. În primul rând, medicul ortodont mi-a explicat că…aveam prea multi dinți în gură și din cauza asta erau foarte înghesuiți. Așa că a trebuit să <facem loc>. În prima fază, am scos toate maselele de minte apoi, pentru că nu a fost suficient, am mai scos alte patru măsele. A durat ceva să se vindece rănile și să-mi revin, ca să pot mânca. A urmat tratamentul ortodontic propriu-zis, care a durat doi ani. În tot acest timp, am înțeles din plin semnificația proverbului <suferă baba la frumusețe>. Pentru că au existat momente în care nu am putut mânca mare lucru (chiar și o roșie mi se părea greu de mestecat). Mai amuzant era că primeam mesaje pe rețelele sociale în care mi se reproșa că nu zâmbesc, că sunt tristă! Asta în timp ce eu nu puteam să-mi arăt dinții din simplul motiv că…erau plini de brackeți!”, a povestit știrista de la Prima TV, în exclusivitate pentru Click.ro.

"Sunt fericită ca pot să zâmbesc și să râd din toată inima"

Acum Livia Graur poate zâmbi liniștită telespectatorilor și după doi ani de chinuri se poate mândri cu dantura perfectă la care a visat de când era copil. „Una peste alta, am avut mare noroc cu ortodontul meu, Bogdan, care a avut mare răbdare cu mine și a făcut în așa fel încât ca durerile să fie minime, eu nefiind deloc, dar deloc rezistentă la durere! Acum, când mă uit în urmă, parcă nici nu-mi vine să cred că am avut vreodată dinții altfel decât sunt acum. Și sunt fericită ca pot să zâmbesc și să râd din toată inima, fara să mai am rețineri”, ne-a mai spus Livia Graur.

Mai multe