EXCLUSIV Liviu Vârciu, dat în judecată pentru datorii la bloc
Nu se învaţă minte! După ce a fost la un pas să-şi piardă casa pentru un credit neachitat şi a fost executat silit pentru neplata întreţinerii, Liviu Vârciu este chemat din nou la judecată pentru… neplata unor datorii. De această dată, vedeta are proces cu firma care administrează complexul rezidenţial în care locuieşte.
”Nu ştiu despre ce este vorba. Am vorbit cu avocatul meu şi se va interesa despre asta. Eu am plătit chiria pe un an şi nu am datorii la nimeni, nu am supărat pe nimeni”, a declarat, pentru Click!, Liviu Vârciu. El este dat în judecată de firma Artakt Ador, cea care administrează cartierul rezidenţial din Băneasa în care locuieşte de ceva vreme şi cântăreţul. După ce şi-a mutat părinţii în apartamentul din Dristor, în care a locuit cu Adelina Pestriţu, el s-a mutat cu chirie într-o garsonieră din complexul “Greenfield Residence”.
A avut un proces şi cu băncile
Cererea a fost înregistrată, la sfârşitul lunii octombrie, la Judecătoria Sectorului 1, şi nu a primit încă un termen pentru începerea procesului. Contactaţi de reporterii Click!, reprezentaţii firmei reclamante nu au vrut să dea prea multe detalii cu privire la acest proces, însă au confirmat că este vorba de probleme mai vechi şi discuţii în baza unui contract încheiat între două părţi.
Şi asta vine la nici cinci luni de când Vârciu a pierdut lupta cu o asociaţie de proprietari din Dristor, care l-a dat în judecată petru datoriile lăsate de acesta în contul apartamentului în care a locuit mai mulţi ani cu fosta lui soţie, Adelina Pestriţu. Asociaţia de proprietari a încercat încă din 2012 să recupereze banii, pe cale amiabilă, apoi a decis să deschidă un proces împotriva acestuia. Şi atunci, Vârciu declara că nu are niciun fel de datorie, după ce tocmai scăpase de un proces cu băncile care voiau să-i ia casa pentru neplata ratelor.
Liviu Vârciu îşi ridică o vilă semeaţă în Băneasa
A locuit ani buni la bloc însă, de anul viitor, Liviu Vârciu se va muta la curte. Artistul şi-a luat o bucată de pământ în zona Băneasa şi a început construcţia unei vile impunătoare cu două etaje.
La începutul lunii trecute, fotoreporterii Click! l-au surprins pe Vârciu alături de muncitorii săi pe care-i supraveghea îndeaproape, pentru ca totul să iasă conform planului său. Vila construită pe două nivele este împărţită astfel: la subsol va fi o cramă şi studioul de înregistrări, iar la parter livingul, biroul şi bucătăria. La primul etaj se află cele trei dormitoare cu trei băi, iar la etajul doi Liviu vrea să-şi tragă spa şi sală de cinema.
Vrea să facă bani cu trupa "Băieţii"
Ani buni, Liviu Vârciu a avut contracte cu postul Kanal D care i-au adus venituri de sute de mii de euro din prezentarea unor emisiuni precum „Roata norocului”sau „O iubire de-o vară”. Deşi trustul turcesc a fost principala lui sursă de venit, toamna aceasta a venit cu veşti proaste pentru Vârciu, întrucât nu i s-a mai prelungit contractul. Pentru noua producţie, ”Norocul îţi bate la uşă”, producătorii l-au preferat pe actorul Mihai Călin.
Rămas fără serviciu, Vârciu a revenit la prima dragoste: muzica. E managerul unei trupe muzicale formată din trei băieţi, care se numeşte, simplu, „Băieţii”.