EXCLUSIV Mămicile Catinca şi Oana Roman au dat de belea!
Planetele s-au aliniat prost în acestă perioadă pentru cele trei femei din clanul Roman. În timp ce Mioara se luptă prin tribunale pentru a nu fi dată afară din casă, cele două fiice ale ei, Catinca şi Oana, au probleme cu odraslele.
E frumoasă de pică, are 14 ani şi a început deja să aibă crize de personalitate. Calina, fiica pe care Catinca Roman (47 de ani) o are dansatorul Bebe Dumitrescu, a început să-i facă zile fripte mamei ei. Aşadar, creatoarea de modă a luat o decizie radicală: “M-am hotărât să nu mai apar o vreme în showbiz, nici la televizor, pentru că trebuie să mă ocup serios de Calina. Toate problemele familiei din ultima vreme au afectat-o şi pe ea, este la o vârstă dificilă. Uneori e dulce şi drăguţă, alteori devine ca o mică scorpie, e o rebelă”, ne-a declarat Catinca.
Nici Oana Roman (38 de ani) nu se descurcă mai bine cu fetiţa ei, Maria Isabel, în vârstă de 8 luni. Deşi micuţa este cuminte ca un îngeraş, Oana se resimte după cele două operaţii suferite în urma complicaţiilor de la cezariană.
Norocul ei este bunica fetiţei, Mioara Roman (74 de ani), care o ajută ori de câte ori are nevoie. “Oana a avut ghinion cu operaţia. Ultima intervenţie a fost, în sfârşit, reuşită, însă o mai dor tăieturile de pe burtă. Nu are voie să ridice nimic şi nici să o ţină pe cea mică în braţe. Noroc că fetiţa vrea deja să meargă şi i-au luat premergător. E simpatică, ea merge înapoi, în loc să dea înainte”, a declarat pentru Click! Mioara Roman.
Mioara Roman, din nou în instanţă pe 7 noiembrie
Calvarul continuă pentru fosta soţie a lui Petre Roman, care de ani buni se luptă cu RA-APPS pe casa din strada Nikolai Gogol, în care locuieşte din 1990. Deşi a câştigat recent un proces în urma căruia utilităţile nu i-au fost tăiate, Mioara trebuie să se prezinte la 7 noiembrie la judecată, într-un nou termen al procesului. “Cu casa nu e bine deloc, ei vor de fapt terenul, nu au bunul simţ să ne ofere măcar o altă casă în care să stăm”.