EXCLUSIV - Mârlanu’se întoarce după trei ani în «Trăsniţii»
Grila de toamnă de la Prima TV anunţă o surpriză de proporţii, şi anume revenirea lui Toni Ionescu în serialul de comedie „Trăsniţii”, în rolul lui Mârlanu’ Ferdinand, începând cu sezonul 31. Acesta va avea dublu rol, de actor şi scenarist, iar Click! a fost pe platourile de filmare, la primele cadre din noul sezon.
Veste bună pentru fanii serialului de comedie „Trăsniţii”, de la Prima TV, care în anul 2015, când a plecat Toni Ionescu (49 de ani) din distribuţie, a fost desemnat, de Guinness Book, cel mai longeviv sitcom din lume (1.345 de episoade la vremea aceea). Astfel că, după trei ani de peregrinări, actorul a revenit la marea sa dragoste, în sezonul 31 al serialului, de data aceasta în dublă ipostază.
A avut spectacole în străinătate
„M-am întors la serialul meu de suflet, fiind şi autorul moral al acestei poveşti de succes, la debutul ei. Eu am zis la început să facem ceva ca să nu stăm degeaba. Şi după ce ne-am gândit că ar merge poveştile despre armată, aşa s-a născut această producţie. M-au sunat colegii şi mi-au propus să mă întorc în serial, dar am revenit cu condiţia de a scrie şi scenariul. Serialul e ca o mâncare la care dacă nu i-ai adăugat sarea şi piperul, nu are rost. Or, sarea şi piperul acestui serial, fără modestie, eu am fost. Când am părăsit serialul, personajul intrase la puşcărie nevinovat, pentru că împuşcase pe cineva. După trei ani de cercetări este eliberat, fiind găsit nevinovat şi acum mă întorc cu gând de răzbunare. Însă nu mai am pe cine să mă răzbun, nu mai e nimeni din cei pe care îi ştiam. Singurul prieten de care dau e Chiorete, care încearcă să mă ajute. Restul veţi vedea în serial”, ne-a povestit Toni Ionescu. În cei trei ani în care a lipsit, Toni a fost plecat cu spectacole prin Germania, Austria, Suedia sau Anglia, a călătorit mult şi s-a bucurat să întâlnească români care îl iubeau. „Lumea mă ştie în continuare, oamenii m-au întrebat când revin în televiziune, primesc şi acum multe mesaje. Şi am ţinut cont de acest aspect atunci când am zis că mă întorc în «Trăsniţii». M-am apucat să scriu scenariile la sezonul acesta. S-a construit pe ideile mele şi pe tiparul meu. Sper să aducem înapoi sarea şi piperul”, a povestit Toni Ionescu, în exclusivitate pentru Click!.