EXCLUSIV! Niculina Stoican face bani din muzică populară şi apă plată

9 mai 2018 22:05   Vedete românești
Ultima actualizare:

După ploaie vine soarele, după lacrimi vin zâmbetele. Asta a văzut, pe propria piele, Niculina Stoican, solistă de muzică populară şi jurat la emisiunea “Vedeta populară”, de la TVR1. În 2016, soţul ei a fost eliberat din închisoare, iar de atunci le merge strună şi în amor, şi în afaceri.

Statura minionă nu o împiedică să fie un munte de energie şi tot fâşneaţă şi implicată am întâlnit-o şi noi marţi, 8 mai, la filmările emisiunii de la TVR, pe care o prezintă Iuliana Tudor. Cântăreaţa Niculina Stoican (47 de ani), născută în Balta, Mehedinţi, împacă foarte bine cele trei domenii importante din viaţa ei: muzica, televiziunea şi familia. Iar de doi ani încoace a apărut şi o a patra activitate, căci solista şi familia ei s-au apucat de afaceri cu apă.

“Fac foarte multe lucruri şi îi mulţumesc vieţii că m-a provocat în fiecare moment. Acum doi ani am demarat un proiect pe care îl consider «tichetul meu de linişte pentru bătrâneţe». La mine, la Isverna (comună în judeţul Mehedinţi), am deschis o fabrică de apă plată, cu fonduri europene. Este un produs bun, cu care mă mândresc, e vorba de apa Linna (n.r. prescurtare de la Niculina), o investiţie a mea, care are în spate multă muncă. E bună şi mă bucur de ea!” a declarat Niculina Stoican.

Avântul acesta în viaţă şi în afaceri are însă legătură cu bucuria Niculinei de a-şi vedea soţul acasă, după ce acesta a executat doi ani de închisoare la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, fiind condamnat pentru obţinerea ilegală de rambursări de TVA, de 13,6 milioane de lei. Vasile Stănescu a fost eliberat în octombrie 2016, iar de atunci familia Niculinei s-a întregit, aşa cum îşi doreau cu toţii. Niculina şi Vasile Stănescu sunt căsătoriţi de aproape 28 de ani şi au împreună un fiu, pe Vlad, în vârstă de 25 de ani, care a fost la studii în Anglia, iar acum a revenit în ţară. Pentru el solista povestea, în trecut, că a făcut mari eforturi financiare.

“Acum s-a întors. Am făcut mari eforturi pentru el. A terminat şcoala, s-a întors în ţară, iar acum munceşte în Bucureşti, în vânzări, iar eu sunt foarte fericită că s-a întors acasă. A fost o perioadă foarte grea pentru mine, pentru că a trebuit să muncesc foarte mult ca să-l ţin în şcoală, dar nu regret nimic. A fost greu, pentru că era dorul mare, iar perioada aceea încrâncenată m-a marcat. Dar mi-a trecut şi sunt bine. Nu ştiu ce îi va oferi viaţa, dar îl voi iubi oriunde va fi”, ne-a mai spus solista. Şi tot ea ne-a povestit şi cum îşi umple timpul atunci când nu are concerte. “În perioada de iarnă fac muncă voluntară într-un cabinet veterinar, pentru că îmi plac animalele. Ajut, fac curat, pun o branulă, fac tot ce ţine de asistenţă medicală, este modul meu de a mă deconecta. E o curăţare a sufletului meu”, a încheiat Niculina Stoican.

Vasile Stănescu, eliberat mai devreme pentru bună purtare

Niculina Stoican a suferit groaznic cât soţul ei s-a aflat la  Penitenciarul Drobeta Turnu Severin. La începutul lui 2014, Vasile Stănescu a fost condamnat de magistraţii mehedinţeni la şase ani de închisoare pentru obţinerea ilegală de rambursări de TVA de 13,6 milioane de lei. În octombrie 2016, celebra olteancă a primit cea mai bună veste: bărbatul ei a fost eliberat definitiv!  Acestuia i s-a redus pedeapsa cu patru ani, datorită comportamentului exemplar, aşa că din şase, Vasile Stănescu a executat doar 2 ani de puşcărie.

Mama ei, celebra Angelica Stoican, locuieşte la Orşova

Niculina Stoican ne-a dat detalii şi despre celebra ei mamă, solista de muzică populară Angelica Stoican (72 de ani), care nu mai este atât de prezentă la tv, ca pe vremuri. „Mama este bine, sănătoasă, locuieşte la Orşova şi cântă în continuare. Dar a ajuns la nivelul la care poate alege singură când şi unde să cânte. Asta doresc să mi se întâmple şi mie”, ne-a spus Niculina, care are şi o soră mai mică. “Şi Adriana, sora mea, cântă, însă nu şi-a dorit să facă din asta o profesie”. 

Mai multe