EXCLUSIV! O prezentatoare tv divorţează! Ştirista este la al doilea mariaj eşuat

6 octombrie 2014 13:59   Vedete românești
Ultima actualizare:

Magda Vasiliu (39 de ani), prezentatoarea ştirilor de la Prima Tv, se pregăteşte să pună punct unui mariaj de cinci ani. Ştirista şi Andrei Vintilescu, bărbatul cu care are un băieţel în vârstă de patru ani, urmează să semneze la începutul lunii viitoare divorţul. Cei doi au depus recent actele la notar şi se pare că au ajuns la această decizie împreună, iar separarea va fi una pe cale amiabilă.

Una rece şi una caldă pentru Magda Vasiliu! Prezentatoarea jurnalului Prima Tv de weekend va pune punct în curând căsătoriei cu mai tânărul său coleg, Andrei Vintilescu. Deşi mulţi se grăbesc să o consoleze pentru mariajul eşuat, se pare că bruneta şi-a găsit refugiul în braţele unui alt bărbat pe care l-a prezentat deja prietenilor.

Magda a început să iasă de câteva săptămâni cu Cosmin Stoian, iar divorţul nu este decât o confirmare a faptului că aceasta poate să dea frâu liber sentimentelor alături de noul ei partener.

"Relaţia dintre Magda şi Andrei nu mai funcţiona de ceva timp. De aproximativ un an, ei nu se mai purtau ca un cuplu. Luna viitoare se va parafa divorţul dintre ei. Se despart pe cale amiabilă, copilul va rămâne în grija Magdei", ne-au povestit surse din anturajul brunetei.

Deşi au făcut eforturi să-şi salveze căsnicia în ultimele luni, prezentatoarea şi Andrei Vintilescu au hotărât că e mai bine să se despartă. "Nu sunt adepta unei căsătorii doar de dragul copilului. Eu cu Andrei ne cunoaştem din 2004. Probabil că după zece ani, lucrurile nu mai sunt la fel de roz ca la început. Motivele nu vreau să le discut acum. Nu este vorba despre nicio relaţie extraconjugală. Prietenii ştiau că noi eram separaţi. Cu Cosmin trăiesc o viaţă absolut normală. Este un bărbat de 36 de ani care nu are nicio legătură cu viaţa mondenă, nu este persoană publică. Ne cunoaştem de câteva luni şi suntem împreună de trei săptămâni. Avem mulţi prieteni comuni", a declarat, în exclusivitate pentru Click!, Magda Vasiliu.

Magda Vasiliu este la al doilea mariaj eşuat. Prezentatoarea tv avea 28 de ani în 2003, când divorţa de baritonul Valentin Vasiliu, după doi ani de căsnicie. Valentin emigrase în America, iar Magda nu a reuşit să se acomodeze, din acest motiv producându-se ruptura lor. “Valentin se simţea bine printre americani, se împlinise profesional, în timp ce eu duceam dorul casei”, declara prezentatoarea la vremea respectivă. Magda a păstrat numele de familie al fostului soţ, Vasiliu, baritonul care a revenit din America, în prezent fiind solist al Operei Naţionale din Bucureşti.

Mai multe