EXCLUSIV: Parastas de 3 ani pentru Denisa Răducu: "Durerea nu va dispărea niciodată". Ce dezvăluiri face tatăl artistei
Pe 23 iulie s-au împlinit 3 ani de când Denisa Răducu a murit de cancer la numai 27 de ani. Familia i-a făcut cântăreţei parastas aşa cum se cuvine, încă de sâmbăta trecută, iar Emilian Răducu, tatăl vedetei, ne-a făcut mărturisiri emoţionante.
E distrus de durere şi plânge şi acum moartea fetei sale, răpusă de cancer la 27 de ani. Bărbatul i-a făcut parastas sâmbăta trecută, dar sora Denisei, Adelina, stabilită în Spania, nu a putut veni în ţară. ”Ieri (joi, 23 iulie – n.r.) s-au împlinit trei ani de când Denisa nu mai e printre noi. I-am făcut parastas sâmbătă de trei ani, preotul ne-a spus că trebuie să facem cu câteva zile mai înainte lucru pe care l-am şi făcut.
Am invitat lume, dar mai puţină faţă de altădată, să nu fie grămada, căci cu virusul acesta nu ştii. Am respectat regulile pe cât posibil. Durerea din sufletul meu şi al familiei mele nu va dispărea niciodată. Tot ce am făcut pentru ea a fost cu suflet, că e fata mea, fetiţa mea… Nu am întins mâna la nimeni”, spune tatăl distrus. Emilian Răducu ne-a vorbit şi despre ce a rămas de pe urma fetei, apreciată cântăreaţă. El spune că nu a vândut apartamentul ei şi că a refăcut mormântul acesteia, care a ars la început de an. ”Nu se va vinde munca fetei mele, Denisa. Oi fi mai închis la culoare, dar copiii sunt ceva sfânt, dacă i-am putut ajuta am făcut-o. Cu cea mai mare plăcere. Am refăcut mormântul, e totul curat, în ordine. Este aşa cum trebuie”, ne-a spus bărbatul.
Sora Denisei, Adelina, nu a putut veni din Spania, din cauza pandemiei de coronavirus. ”Sora Denisei nu a putut veni, din cauza acestor probleme cu care ne confruntăm. Sunt nişte reguli, nu ai voie. Situaţia e complicată. Are şi ea copii”, ne-a mai spus Emilian Răducu. Tatăl Denisei este despărţit de mama Denisei, dar au păstrat o relaţie bună de dragul fetelor. ”Niciodată nu a fost ceartă între mine şi soţia mea. Singura discuţie pe care o am cu ea sunt legate de ceea ce îi facem fetei noastre. I-a făcut şi ea pomană”; ne-a spus Emilian Răducu. Denisa este înmormântată în Cimitirul din Ştefăneşti, Vâlcea.
A murit după 5 luni de chin
Solista de muzică de manele Denisa Răducu a murit după cinci luni de chinuri groaznice, la vârsta de 27 de ani. La începutul anului trecut, medicii din ţară au diagnosticat-o cu carcinom hepatocelular, iar cântăreaţa a cerut şi ajutorul specialiştilor din Viena, însă în zadar. A încercat mai multe tratamente chiar şi naturiste, însă nu a avut nici o şansă în faţa bolii foarte agresive. Duminică, 23 iulie 2017, aceasta s-a stins la ora 4.00 dimineaţa, acasă. Familia a chemat medicii, însă nu s-a mai putut face nimic.
Citește și:
EXCLUSIV Zici că-i magazin cu jucării, nu mormântul Denisei Răducu!
Mama Denisei Răducu a plecat din țară, ca să nu mai plângă la mormântul solistei