EXCLUSIV Război rece între iubitele lui Boureanu! Virgina de la "Burlacul" şi-a trădat cea mai bună prietenă

31 iulie 2014 13:24   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cristian Boureanu a reuşit să bage zânzanie între două blonde! După ce s-a afişat cu Sandra N, politicianul a invitat-o în vacanţă în Croaţia pe cea mai bună prietenă a cântăreţei, Adelina Mihăilescu. Aceasta din urmă nu este deloc străină de apariţiile în media. În anii trecuţi, tânăra se juca cu minţile bărbaţilor după ce a apărut în emisiunea "Burlacul". De aici, a izbucnit scandalul între cele două fete, care şi-au declarat război pe faţă!

Alexandra Năftănăilă, cunoscută sub numele de scenă Sandra N, o pune la zid pe cea mai nouă cucerire a politicianului. Cântăreaţa este foc şi pară pe fosta concurentă de la "Burlacul", cea care, totodată, i-a fost cea mai bună prietenă până de curând. Artista s-a plâns apropiaţilor că Adelina Mihăilescu i-a trădat încrederea. Aceasta nu doar că a plecat în vacanţă în Croaţia cu Cristian Boureanu, după ce Sandra le-a făcut cunoştinţă celor doi, ci i-a făcut avansuri şi fostului iubit al cântăreţei.

"Sandra nu acceptă aşa ceva din partea unui prieten. Nu doar că i l-a suflat pe Cristian Boureanu, ci s-a dat şi la bărbatul cu care Sandra a fost cuplată patru ani de zile. Adelina i-a spus cu zâmbetul pe buze ce a făcut. Au ieşit scântei între ele. Sandra a scos-o din lista ei de prieteni de pe Facebook, i-a şters numărul de telefon din memorie şi nu vrea să mai audă de ea", ne-au spus surse din anturajul cântăreţei.

Supărarea artistei este atât de mare, încât trădarea Adelinei a făcut-o să reacţioneze dur. Sandra a postat pe contul ei de socializare un mesaj cu subînţeles în care îşi face fosta prietenă damă de companie.

"Este plin de dame de companie! Care se vând pe o masă/băutură pe Nordului, un ceas, o manichiură, o geantă, un pantof, o vacanţă, cash, chirie etc. fiecare după noroc! Unele asumate, altele mari doamne! Există şi puţine femei care îşi permit aceste "luxuri" singure, din familii bune sau care muncesc onest ! Respect ! Bărbaţilor comozi şi fără educaţie le este la îndemână să cumpere din piaţă o bijuterie de tinichea de care au nevoie pe moment, cei adevăraţi licitează zile, săptămâni sau luni pentru un diamant", a scris Sandra pe pagina ei de Facebook. 

Contactată de Click!, Adelina Mihăileanu, cea care apare zâmbitoare în pozele pe care şi le-a postat mândră din vacanţa cu politicianul, a refuzat să facă vreun comentariu pe marginea idilei pe care o are cu fostul soţ al Valentinei Pelinel. Ea s-a rezumat să recunoască faptul că nu mai este în relaţii bune cu artista căreia i-a furat iubiţii.

"Am fost prietene mulţi ani, avem multe amintiri împreuna, este o fată talentată şi îi doresc tot succesul din lume. Eu sunt un om sincer şi chiar îi doresc tot binele din lume.Nu am nimic de rău de comentat despre ea", ne-a spus Adelina.

Mai multe