EXCLUSIV Rocsana Marcu s-a cuplat cu fostul iubit al Roxanei Nemeș
Ce mică e lumea prin București! Iată că sub umbrela showbizului autohton, un alt cuplu și-a făcut loc, și este vorba despre Rocsana Marcu și producătorul muzical Călin Hagima. Bărbatul este nimeni altul decât fostul iubit al Roxanei Nemeș.
După ce a încheiat relația cu fostul soț al gimnastei Maria Olaru, iată că Rocsana Marcu nu a avut timp să plângă prea mult, ci și-a găsit fericirea în brațele altui bărbat. Fotoreporterii Click! au fost pe fază și au surprins-o weekendul trecut pe Litoral, în fapt de seară, în timp ce ieșea dintr-un club de fițe, însoțită de câțiva bărbați. Pe unul dintre aceștia îl ținea de mână, semn că este vorba despre ceva serios în viața ei, iar domnul în cauză este fostul iubit al altei Roxana, și anume cântăreața Roxana Nemeș.
Călin Hagima are 40 de ani, este proprietar al unei firme de producţie video și a fost cuplat cu Nemeș în anul 2015. Iată că are o slăbiciune pentru aceste nume, pentru blonde și care au talent vocal, așa că afaceristul și Rocsana Marcu formează cel mai proaspăt cuplu. Cei doi s-au ținut de mână, au râs copios și s-au sorbit din priviri. Rocsana a fost foarte sexy, îmbrăcată într-o slaopetă albastră scurtă, și adânc decoltată.