Exclusiv! Se schimbă totul în noul sezon din “Ferma vedetelor”
Cel de-al treilea sezon al reality show-ului “Ferma vedetelor” de la Pro TV are toate șansele să se regăsească în grila de toamnă a postului. Cert este că zilele acestea încă se filmează, iar prezentatoarea show-ului nu mai este Iulia Vântur. Acestea nu sunt însă singurele schimbări de la ”Ferma vedetelor”.
Pro TV a schimbat momentul difuzării, prezentatoarea, dar și câteva dintre regulile jocului pentru cel de-al treilea sezon din ”Ferma vedetelor”. Se pare că noua prezentatoare, Monica Bârlădeanu, va arbitra înfruntarea dintre mai multe cupluri de concurenți.
Producătorii show-ului au fost încântați de efectul cuplului Maria Constantin – Marcel Toader asupra audiențelor, așa că au hotărât să extindă modelul. Se pare că vom avea cupluri de prieteni, cupluri în viaţa reală - soţ şi soţie, mamă şi fiu – Patricia de la MasterChef şi fiul ei, cupluri de umorişti sau colegi de scenă, cântăreţi şi actori, colegi de breaslă.
Filmările au început imediat după Paşti şi vor continua până la 30 iunie, când probabil se va filma finala, asta dacă nu cumva producătorii vor prefera să o difuzeze live, în toamnă, ca să nu ”transpire” câştigătorul acestui sezon.