EXCLUSIV Tatăl Nicoletei Luciu, singur cuc la 60 de ani «Am băut în viaţa asta o cisternă de alcool»

8 noiembrie 2014 20:19   Vedete românești
Ultima actualizare:

Bomba sexy Nicoleta Luciu îşi ajută tatăl alcoolic cu bani pentru întreţinere, însă se ţine la distanţă de el. Nu de alta, dar nu-i poate uita desele episoade bahice, când bărbatul se transforma în monstru, iar ea, copil fiind, tremura de frică sub pătură. Rămas singur cuc, fără cei trei copii şi fără nevastă, Ion Luciu şi-a deschis sufletul în faţa reporterilor Click!, recunoscând că băutura a fost prietena lui, la bine şi la greu.

Ion Luciu are 60 de ani şi nimeni nu–i bate la uşă. O vreme a suferit ca un câine, dar acum pare resemnat cu viaţa de burlac. Se gospodăreşte cum poate, are o pensie de 900 de lei, iar Nicoleta îl ajută, lunar, cu bani pentru întreţinere. Atât o lasă inima să facă pentru părintele ei, care i-a terorizat copilăria. Bărbatul recunoaşte că a cheltuit o avere pe acest viciu păcătos: “În tinereţe, cred că am băut o cisternă de alcool. Mâncam câte cincizeci de mici săptămânal. Nu aveam nici pe dracu’, mă ducea căpăţâna, corpul era sănătos, ţinea. Dacă fac o socoteală, cu banii pe care i-am dat pe alcool, în toţi aceşti ani, îmi luam un apartament şi şapte maşini”, a declarat Ion Luciu, pentru Click! Tatăl Nicoletei are însă o mare supărare: că nici berea nu mai e ce a fost. „Nu mai e berea ca pe vremea comuniştilor. Atunci era tare, şi numai după o sticlă te ameţeai, însă acum e cico. Nu beau tării, vodcă, doar bere. Mai iau şi eu câte una, de poftă, dar nu mai beau ca înainte”.Cu toate că şi-a redus cheltuielile la alcool şi că face tot ce e posibil omeneşte ca să se ţină departe de pahar, tot nu-i ajunge pensia. „Am aproape nouă milioane de lei vechi pensie, întreţinerea e mică, dar un bărbat consumă mai mult decât o femeie. Eu mănânc ciorbă doar la restaurant dar, uite, acum am rămas fără bani de buzunar. Mi-ar mai trebui şi mie 2-3 lei să ies din casă”, ne-a spus Ion Luciu, cu amărăciune.Nicoleta (34 de ani) se întristează brusc când vorbeşte copilărie, căci i se derulează în minte, ca un film de groază, doar amintiri dureroase: “Ne trezeam la 3 dimineaţa, ca să ne facem temele, pentru că tata nu le lăsa să folosim curentul. Trebuia să ne facem lecţiile până se lăsa întunericul şi nu prea apucam, aşa că mă trezeam şi scriam la lumina lumânărilor”, a declarat fostul iepuraş Playboy. Totuşi, pe Nicoleta n-o lasă inima să-şi lase tatăl de izbelişte: “Lunar îi plătesc tatălui meu întreţinerea, lumina, îi mai aduc haine, dar bani nu-i dau pe mână, căci îi prăpădeşte pe băutură”.

A promis doctorului că se lasă de băutură

În primăvară, Nicoleta Luciu şi-a însoţit tatăl la o clinică pentru a i se face analize. Nu ducea „lipsă” de probleme de sănătate: hipertensiune, hepatită toxică, neuropatie periferică alcoolică şi multe altele. Ion a promis fiicei sale şi medicului că se lasă de băutură, dar s-a oprit la cârciumă.

Şi ei au fugit de părinţii băutori

Fostul fotbalist Nicolae Mitea (29 de ani) s-a chinuit în zadar să-şi convingă tatăl să se ţină departe de băutură, însă fără sorţi de izbândă. Mitea senior locuieşte într-o cămăruţă, la parterul unui bloc din Pantelimon, unde de altfel se află şi atelierul lui de cizmărie. Deşi Vasile (57 de ani) îşi acuză fiul că l-a dat uitării şi că nu-l ajută financiar, Nicolae susţine că, dimpotrivă, părintele său se încăpăţânează să se mute în casa în care i-a cumpărat-o, preferând să trăiască în mizerie, ca să-l discrediteze.

Monica Gabor  (26 de ani) nu s-a fălit în lumea bună cu tatăl ei, Emil Gabor (54 de ani), pentru că, la un chef, ar fi pierdut lesne şirul paharelor date peste cap. Dar mereu l-a ajutat cu bani, şi atunci când era căsătorită cu milionarul Ion Columbeanu, şi în prezent, când trăieşte cu Mr. Pink, un asiatic putred de bogat. Din păcate, Emil Gabor prăpădeşte doar pe băutură cei 500 de dolari pe care îi primeşte, de peste Ocean, de la Moni. Bărbatul este o prezenţă permanentă la terasele din Bacău, oraş în care locuieşte.

Mai multe