EXCLUSIV Teo Trandafir are nevoie de 3 operaţii ca să scape de pielea lăsată

7 noiembrie 2014 22:46   Vedete românești
Ultima actualizare:

Încă un chin pe capul lui Teo Trandafir! După ce a reuşit să dea jos 40 kg, în urma intervenţiei chirurgicale de micşorare a stomacului, vedeta de la Kanal D va trebui să urce din nou pe masa medicului estetician. Trei operaţii estetice o pot scăpa de pielea lăsată.

Teo Trandafir  (46 de ani) a suferit un mare eşec sentimental, în 2012, după ce soţul ei, Constantin Iosef, a părăsit căminul conjugal, la nici jumătate de an de la căsătorie. A crezut că bărbatul a dat bir cu fugiţii, din cauza trupului ei rubensian, cu atât mai mult cu cât acesta s-a etalat în ultima vreme doar cu doamne cu siluetă de viespe.

Ca să scape de kilogramele în plus, Teo a ales cea mai rapidă metodă: operaţia de micşorare a stomacului, efectuată la sfârşitul anului trecut, de medicul Cătălin Copăescu.

Rezultatele sunt spectaculoase, Teo reuşind să topească 40 de kilograme. Acum cântăreşte 65, numai că pielea şi-a pierdut din fermitate. Gâtul, abdomenul şi sânii au nevoie de ceva retuşuri estetice, în valoare totală de 6.000 de euro.

Chirurgul Youssef Chawi i-a dat câteva sfaturi, pentru un look îmbunătăţit: “Teo a slăbit într-un timp foarte scurt şi, cum pielea ei nu mai este la fel de elastică nu se mai poate retrage la fel de uşor, de aceea are nevoie de ajutor pentru a arăta mai bine. I-aş recomanda pacientei un lifting cervical, abdominoplastie şi un lifting mamar”, ne-a spus acesta.

Culmea este că, deşi vedeta de la Kanal D mănâncă acum cât o vrăbiuţă, căci are stomacul foarte mic, fostul ei bărbat, Constantin Iosef, nu pare deloc impresionat de marea schimbare: ”Căutam o soţie care să-mi fie prietenă. Nu mă interesează câte kilograme are o femeie, căci, dacă e trecută de 40 de ani, nu o mai urci pe cântar. Din păcate, Teo nu a ştiut să ajungă la inima mea, este cu totul altfel de cum o vedeţi la televizor, nu greutatea ei ne-a separat”. 

A avut probleme mari de sănătate

La începutul anului 2011, Teo a fost diagnosticată cu pancreatită acută. A fost operată de trei ori la Viena, iar viaţa ei a atârnat de un fir de aţă. În septembrie 2013,  i s-a făcut iar rău din cauza unei diete. Pe 20 decembrie 2013, în pragul Craciunului, vedeta a luat o decizie radical pentru a scăpa de kilogramele în plus: şi-a micşorat stomacul.

Raluca Bădulescu dă 20.000 € pentru retuşuri

La acelaşi medic, Cătălin Copăescu, şi-a micşorat stomacul şi Raluca Bădulescu în februarie 2013. În urma intervenţiei, vedetei i-a fost îndepărtat 70% din stomac, astfel că în decurs de un an blonda a ajuns să elimine 73 kg. De la 130 kg, cât cântărea iniţial, în prezent, acul cântarului arată 57 kg. E mai slabă, însă pielea s-a lăsat aşa că vedeta va trebui să scoată aproximativ 20.000 de euro să arate bine.

Raluca are nevoie de modificări la nivelul abdomenului, sânilor, feţei şi coapselor, iar costul unei intervenţii porneşte de la 3.000 de euro, iar cel care a determinat-o să ia aceste decizii majore e noul soţ, Florin Stamin.

Mai multe