EXCLUSIV Teo Trandafir, despre frământările de la 14 ani: “Nu înțelegeam pe nimeni și nimeni nu mă înțelegea pe mine”
La împlinirea celor 14 ani de Kanal D, Teo Trandafir (52 ani) a fost la înălțime. „Teo Show” a avut o ediție de colecție, iar audiențele au fost pe măsură, Kanal D fiind lider pe piață cu această emisiune. Și dacă tot a fost ceas aniversar, am rugat-o pe vedetă să își amintească, pentru Click, cum a arătat vârsta de 14 ani pentru ea!
“La 14 ani eram stresată, pentru că doream să intru la cel mai bun liceu din oraș, ca apoi să intru la facultate. La acel liceu, procentul copiilor care se îndreptau către studii superioare era de 98%. Eram într-o căutare, fierbere, neînțelegere, eu nu înțelegeam pe nimeni și nimeni nu mă înțelegea pe mine, părinții mei îmi spuneau cuvinte pe care nu le înțelegeam. Nu înțelegeam de ce trebuie să mi se spună atunci ce poduri voi traversa în viață, peste ani. Îmi doresc să ne dea Dumnezeu, nouă celor din Kanal D, să ne vedem și noi așa cum suntem văzuți din afară. Suntem atât de bine priviți din exterior și aș vrea să conștientizăm cu toții asta. Relațiile noastre interumane nu se regăsesc în niciun alt post de televiziune. Toți ceilalți, mai mult sau mai puțin vocali, ne comunică asta, ne spun că aici există respect, înțelegere. Suntem calzi și transmitem asta. Ne batem în fiecare zi pentru podium, investim în oameni. Tradiționalul <La mulți ani!> este de la sine înțeles”, a mărturisit Teo Trandafir pentru Click!
Cum era Teo ca adolescentă?
“Nu îmi aduc aminte decât că eram foarte apropiată de felul meu de a gândi de acum. Mi-am dat seama după niște scrisori pe care le-am găsit după un sfert de veac. Vorbeam cam cu aceeași oameni cu care vorbesc și astăzi. Eram, după părerea mea, foarte răzvrătită. După părerea celor din jur, eram foarte cuminte. Dar eu nu-mi amintesc așa. Eu îmi amintesc niște <furtuni> pe care probabil n-am știu să le exteriorizez sau nu am vrut”, a dat din casa vedeta, într-un interviu exclusiv pentru Click!.
Citește și:
INTERVIU Ce meniu atipic are Teo Trandafir de Crăciun și ce spune vedeta despre «cel mai greu an»