EXCLUSIV Tonciu, atenţie! Mitea a pus mâna pe 145.000 €. Fostul fotbalist a reuşit să-şi vândă vila
E burlac, liber de contract şi cu bani la ciorap! Abia după trei ani, Nicolae Mitea a găsit un cumpărător pentru imobilul pe care-l deţinea în Berceni şi, în noiembrie, a obţinut suma de 145.000 €. Cu aceşti bani în buzunar, Mitea ar putea fi din nou o pradă pentru Andreea Tonciu.
Nu mai are nici o sursă de venit, aşa că Nicky Mitea (29 de ani) a găsit o soluţie să facă rost de bani, vânzând din proprietăţi.
În 2008, fostul fotbalist de la Ajax a cumpărat cu bani cash un duplex pe strada Ion Perşu, cartierul Berceni, construit pe 700 de metri pătraţi. 400.000 de euro a costat imobilul, însă doi ani mai târziu a scos la vânzare jumătate din el, obţinând suma de 200.000 de euro. Se pare că banii i-a „tocat” cu Andreea Tonciu (28 de ani) prin vacanţe de lux şi pe tot felul de răsfăţuri femeieşti, astfel că la un an, fostul fotbalist a fost nevoit să scoată la vânzare şi cealaltă parte de duplex. De data aceasta însă nu a mai fost atât de norocos. Din 2011, Nicky s-a tot chinuit cu mai multe agenţii imobiliare să scape de vila alcătuită din 4 camere, 3 băi, o debara, o terasă, 3 balcoane şi 2 locuri de parcare. A scăzut din preţ, de la 200.000 de euro, la 185.000 de euro, însă abia înainte de Sărbători a reuşit să găsească un client. Click! a aflat că Mitea a făcut tranzacţia în luna noiembrie, însă nu cât şi-a dorit el, obţinând o sumă mai mică, de doar 145.000 de euro. Forţat de împrejurări, fostul iubit al Andreei Tonciu a acceptat, mai ales că înainte primise oferte mult mai mici. “Este adevărat. Mitea a vândut jumătatea de duplex la finalul anului trecut. Actualii proprietari au negociat cu el, şi până la urmă au bătut palma pe 145.000 de euro. Până la urmă, cred că a făcut o afacere bună, pentru că nu ar fi găsit prea curând pe cineva care să-i dea banii ăştia”, ne-a spus un locatar din cartierul respectiv. Aşadar, cu portofelul doldora, Nicky ar putea fi din nou de interes pentru fosta iubită, Andreea Tonciu. Deocamdată, primele cheltuieli le-a făcut pe un bairam de Sfântul Nicolae, când “a spart” 5.000 de euro.
Andreea are o nouă maşină de lux
Anul trecut, Andreea Tonciu etala pe străzile bucureştene un Audi A5, noul model în 4 uşi, în valoare de 50.000 de euro. A spus atunci că mama ei i-a cumpărat maşina, ci nu Mitea, de care s-a despărțit la sfârșitul verii, după o relație de 6 ani. Acum, coincidență sau nu, tocmai în perioada în care Mitea are buzunarele doldora, Andreea se laudă pe Facebook cu un nou bolid, un Range Rover Evoque, de 40.000 de euro. Ea spune că tot mami i-a luat mașina, însă prin oraș se bârfește că Mitea ar vrea să o recâștige cu daruri scumpe.
De la 600.000 de euro pe an, Mitea, sărac-lipitMitea a fost o speranţă a fotbalului românesc, la 18 ani activa la Ajax Amsterdam şi câştiga 600.000 de euro pe an. Dar, din 2008, de când a revenit în ţară, a decăzut, Dinamo renunţând repede la el. A ajuns la Petrolul, unde a jucat doar două meciuri şi a marcat un gol împotriva „câinilor”, ultima sa apariţie în prima ligă fiind în septembrie 2011. A întrerupt orice legătură cu fotbalul după experienţa de la Chiajna, unde doar s-a antrenat, şi acum, ajuns la 30 de ani, trăieşte din banii câştigaţi când era la olandezi sau din apariţiile tv.