Familia Mariei Dragomiroiu o face praf pe Elena Merișoreanu. "Fiul lui Bebe Mihu a făcut infarct, nu s-a sinucis"
Scandalul dintre Maria Dragomiroiu (65 de ani) și Elena Merișoreanu (73 de ani) ia amploare! După ce Elena Merișoreanu a declarat, în exclusivitate pentru Click!, că Maria Dragomiroiu “a luat bărbatul altei femei cu copil”, membrii familiei Mariei Dragomiroiu au reacționat foarte dur.
Impresarul Bebe Mihu, soțul Mariei Dragomiroiu, a taxat imediat declarațiile Elenei Merișoreanu. Bebe Mihu, soțul Mariei Dragomiroiu, a avut o reacție dură, după ce Elena Merișoreanu a declarat că nevasta sa l-ar fi despărțit de fosta lui familie. ''Cum vă permiteți să vorbiți de fosta mea familie? Eu și Maria ne-am întâlnit când eram divorțați, iar fosta familie în viața ei nu m-a vorbit de rău. Vă rog, doamna Elena, nu împroșcați cu noroi în familia noatră. Trebuia să vorbiți doar de Maria Dragomiroiu, nu și de familia mea'', a spus Bebe Mihu, la "Acces Direct", la Antena 1.
Elena Merișoreanu: "Cât voi trăi nu o să mai vorbesc cu Maria Dragomiroiu"
Elena Merișoreanu își susține însă acuzațiile la adresa Mariei Dragomiroiu, chiar dacă Bebe Mihu a amenințat-o că o va da în judecată. “Nu o urăsc, o compătimesc. Eu am cântat la nunta lor. Cât voi trăi nu o să mai vorbesc cu Maria Dragomiroiu!”, a spus Elena Merișoreanu, la Xtra Night Show.
“Fiul lui Bebe Mihu avea 160 de kilograme când a murit”
Fostul cumnat al Mariei Dragomiroiu a atacat-o și el foarte dur pe Elena Merișoreanu, după ce a aflat că artista ar fi spus într-o emisiune tv că fiul lui Bebe Mihu din prima căsătorie s-ar fi sinucis. “Nu sunt acuzații ce face ea, sunt niște bârfe. Chiar este o femeie bârfitoare. Fiul lui Bebe Mihu avea 160 de kilograme când a murit. Pur și simplu a făcut infarct, i-a explodat inima. Când spui de nepotul meu că s-a sinucis, înseamnă ca ești frustrată", a spus bărbatul, care a taxat și vocea Elenei Merișoreanu. "Vreau s-o invit să cântam împreună live. Doamna Merișoreanu e o voce proastă, o spun ca dirijor ce sunt de 18 ani. O bate, o rupe la voce Maria Dragomiroiu. A reușit să păcălească o viață publicul”, a declarat fostul cumnat al Mariei Dragomiroiu, la Xtra Night Show.
Fiul lui Bebe Mihu a murit în 2010, la 28 de ani
Cătălin Mihu, fiul cunoscutului impresar gorjean Bebe Mihu, soţul cântăreţei Maria Dragomiroiu, a decedat în 2010, în urma unui infarct. Mihu Radu Cătălin, de 28 de ani, s-a stins din viaţă în faţa medicilor de la Unitatea de Primire Urgenţe, din Târgu-Jiu. Prietenii acestuia spun că tânărul a făcut infarct din cauza problemelor cardiace. Fiul vitreg al Mariei Dragomiroiu avea o greutate de 160 de kilograme. La vremea aceea, familia a dezmințit categoric faptul că tânărul ar fi murit de la consumul de droguri. „Nepotul meu nu a consumat niciodată droguri. Nu îi lipsea nimic şi am avut întotdeauna grijă de el. Tatăl lui, Bebe Mihu, este în America şi nu ştim dacă o să vină la înmormântare. Cătălin avea probleme cu inima şi de la asta a făcut infarct. Avea 160 de kilograme, iar medicii au zis că nu au mai putut să facă ceva pentru el. Nouă nu ne vine să credem că nu mai este în viaţă", declara pentru Adevărul mătuşa tânărului decedat. Acelaşi lucru este susţinut şi de prietenii lui Cătălin, care spun că niciodată nu l-au văzut consumând droguri.
Citește și:
Tragedie în familia Mariei Dragomiroiu. A murit fiul ei vitreg!
Târgu-Jiu: Maria Dragomiroiu şi Bebe Mihu nu şi-au condus fiul pe ultimul drum