Fără sutien şi chiloţei la petrecerea OK!

20 februarie 2015 23:15   Vedete românești
Ultima actualizare:

S-au gătit de parcă ar fi fost ultima petrecere din viaţa lor!

Joi seara, celebrităţi una şi una şi-au etalat ce au avut mai de preţ în garderobă, la OK! Golden Night, eveniment care precede decernarea premiilor Oscar din Los Angeles şi care a avut loc la complexul Biavatti din Bucureşti. La invitaţia revistei OK!, vedetele noastre au acceptat să iasă din casă şi bine au făcut, căci invitaţii au avut cu ce să-şi clătească ochii: decolteuri îndrăzneţe, sâni expuşi cu generozitate, picioare lungi, de gazelă, siluete filiforme şi rochii cu vedere la curbele trupului.

De departe, Rita Mureşan (42 de ani) a avut cea mai spectaculoasă apariţie, în primul rând pentru că şi-a tuns pletele-i lungi, optând pentru o coafură retro, dar şi pentru că a ieşit din casă fără lenjerie intimă. Designerul a purtat o rochie semnată Iza VanDee pentru Lashez, cu dantelă şi voal pe lateral, care-i lăsa la vedere şoldurile şi coapsele. 

Click! spune

Rita Mureşan s-a transformat total pentru OK! Golden Night. A trecut pe la salonul lui Cristi Pascu şi, după două decenii, s-a lăsat tunsă scurt, coafură care-i vine de minune. Apoi a fost machiată de Maria Păuna şi, în cele din urmă, rochia cu vedere la fese şi coapse a întregit imaginea de Oscar.

Cristina, caută urgent un sutien!

Solista Cristina Vasiu (22 de ani), finalistă anul acesta la Eurovision, faza naţională, a făcut o alegere neinspirată şi a renunţat la sutien, deşi sânii ar fi avut nevoie de susţinere.

Săvuică, ăştia sunt pantofi pentru carnavalul de la Rio!

De data aceasta, la Dana Săvuică (45 de ani) ne-am uitat mai mult la picioare decât la sâni, căci sandalele cu puf şi franjuri au “ţipat” să iasă în evidenţă.

Cream, ţi-au intrat sânii la apă!

Claudia Pavel (30 de ani) a slăbit atât de mult, încât şi sânii i-au intrat la apă. Rochia mov abia avea pe ce să se susţină. Ţinuta cu imprimeu era mai potrivită pentru o petrecere în aer liber.

A ieşit din casă cu sânul gol, pictat

În loc să poarte sutien, Raluca Leoacă (27 de ani) a apărut cu sânul pictat. „A durat o oră jumătate să-l pictez”, ne-a spus profa de canto de la “X Factor”. Şi Solista Adora (27 de ani) ne-a arătat un decolteu fabulos.

Anca Ţurcaşiu, ca o trestie

Are 44 de ani, dar stârneşte multe invidii cu trupul ei perfect. Solista a radiat la braţul soţului ei, Florin, asta după ce la finele lui 2014 erau bănuiţi că s-ar pregăti de divorţ.

Diana şi Alex, asortaţi din cap până în picioare

Gazdele emisiunii Click! (Prima TV) au făcut echipă bună şi la petrecere. Alex Constantin a avut o atitudine punk, iar Diana Bart a optat pentru bijuterii scumpe.

Ilie Năstase şi Brigitte, cam supăraţi

Brigitte (38 de ani) a mizat pe picioare şi a făcut ravagii cu ­crăpătura sexy a rochiei. Cu toate acestea, Ilie părea cam ­absent şi cu gândurile în altă parte.

Mai multe