Fata Andei Călugăreanu și-a tăiat degeaba stomacul. Iar a ajuns la 120 kg
Fiica regretaţilor artişti Anda Călugăreanu şi Dan Tufaru ajunsese, în 2009, la aproape 200 de kilograme, la o înălţime de 1,76 m. Avertizată de medici că ar putea muri în somn, Ioana Tufaru a apelat la o operaţie de micşorare a stomacului. După intervenţia chirurgicală, aceasta a slăbit spectaculos, chiar se mândrea cu noua siluetă.
Ioana Tufaru (39 de ani) a pierdut, din nou, lupta cu cântarul, ajungând la 120 de kilograme.Şi nici nu e de mirare, din moment ce pagina ei de Facebook abundă de fotografii în care ea se laudă că mănâncă mici şi alte bombe calorice.Dacă e să dăm timpul înapoi, în 2009, pe când cântărea aproape 200 de kilograme, Ioana a fost supusă unei operaţii de micşorare a stomacului, căci ajunsese să se sufoce în somn.Un an mai târziu, în 2010, cu ajutorul unor diete, aceasta ajunsese la 87 de kilograme, reuşind să scape de 113 kilograme.
A fost perioada de glorie a Ioanei, căci tot atunci şi-a întâlnit şi marea iubire, pe Ionuţ, cu care are un băieţel în vârstă de un an şi jumătate.Numai că minunea nu a durat prea mult căci, în ultima vreme, femeia a dat iar iama în frigider, acul cântarului indicând 130 de kilograme.”M-am mai îngrăşat, ştiu asta. Nici nu ştiu ce greutate am acum pentru că nu m-am mai cântărit, undeva pe la 120 de kilograme mă învârt”, ne-a spus Ioana Tufaru.
Şi-ar dori o nouă operaţie, de data aceasta una estetică: “Pentru că slăbisem mult acum opt ani am rămas cu un surplus de piele inestetic. Îmi trebuie bani ca să fac intervenţia asta, era o discuţie atunci să fac operaţia, dar nu putea fi una după alta. Dacă ar fi cineva să îmi ofere o mână de ajutor nu mi-ar fi frică să mă las pe mâna medicilor. Mă deranjează pielea asta când merg”, a mai declarat Ioana pentru Click!