Fata Irinei Loghin a avut două perechi de nași! Ce surprize muzicale a avut la nuntă
Fiica Irinei Loghin, Irinuca a avut la nuntă două perechi de nași. Pe lângă soții Alina și Romeo Negoiasă, au mai fost nași Coca și Gabriel Barbu. Ceremonia religioasă s-a desfășurat la Mănăstirea Cașin.
Irinuca Loghin s-a cununat religios la Mănăstirea Cașin din București, cu alesul inimii ei, Bogdan Barbu. Mirii au avut două rânduri de nași: Alina și Romeo de la trupa Alesis și familia Coca și Gabriel Barbu.
”Seară magică!!! Am fost onorați să fim nași de cununie, pentru doi tineri minunați, uniți din dragoste, în fața lui Dumnezeu, Irinuca Loghin și Bogdan Barbu. Suntem fericiți pentru că astfel, le-am devenit părinți spirituali și le dorim ca sărbătoarea dragostei și a fericirii să dăinuiască în casa lor. Au fost momente unice, create de miri, de soacra mică, Irina Loghin, Fuego, Maria Dragomiroiu și bineînțeles Alesis, împreună cu trupa de dansatori și orchestra. Tot programul a fost prezentat magistral de unicul, Octavian Ursulescu. Jos pălăria și pentru familia Barbu, cealaltă pereche de nași. A fost o seară de basm, așa cum meritau cei doi superbi miri. Dragii noștri fini, vă dorim să aveți casa sufletului înnobilată de dragoste și înțelegere!!! ”, le-au transmis Alina și Romeo Negoiasă, Irinucăi și lui Bogdan.
Programul artistic a fost prezentat de Octavian Ursulescu. Momentele muzicale au fost asigurate de Paul Surugiu-Fuego, care a susținut două programe, apoi nașii de la trupa Alesis au cântat trei programe cu trupa lor instrumentală, dar și cu dansatorii lor. De altfel, cei 8 dansatori, care au susținut show-uri rusești, țigănești și gipsy, dar și muzică balcanică și dansuri de societate, au fost cei care au condus invitații la masă. A mai fost un moment de cafe concert susținut tot formația trupei Alesis, dar și un moment artistic susținut de Larisa, solista formației. ”A fost o nuntă frumoasă, caldă, cu o energie bună. Toată lumea s-a simțit bine și ringul de dans a fost tot timpul, plin. Au fost peste 200 de persoane la nuntă”, ne-au spus Alina și Romeo Negoiasă de la Alesis. Și Maria Dragomiroiu le-a cântat nuntașilor.